Am avut un vis

Era un vis ciudat. Despre munca.

Se facea ca lucrez la o firma de carausi. Stiti voi, oameni care cara diverse lucruri prin forta fizica. Am mai visat ca nu-mi placea. Era asa ceva dezamagitor legat de ea. Era un fel de pasare de-aia neagra, vopsita colorat. Dar tot neagra era. Din mai multe motive.

Nu era o atmosfera placuta. Ne puneau tot timpul sa facem lucruri cu care nu aveam nicio legatura. Uneori ne puneau, in vis, chiar sa lucram pe calculator. Si noi nu stiam, nu ne pricepeam si nu ne doream lucurul asta. Tot in vis se facea ca eu nu faceam deloc ce nu avea legatura cu postul meu. Si devenisem astfel un tip care avea o atitudine. Si eram ca un ghimpe in coasta lor pentru ca aveam mereu lucruri de spus. Lucruri care nu le conveneau. Pentru ca aveam dreptate, de cele mai multe ori si pentru ca, cine stie, poate se trezeau si ceilalti. Si-si sustineau punctul de vedere. Normal ca nu era de dorit asa ceva. In firma asta de carausi era nevoie de oameni obedienti, supusi, umili. E si criza, de ce sa comentezi? Vrei sa ne despartim? O amenintare care nu tine. Am principii care sunt mai presus de un job sau de niste bani.

Tot rau era ca noi caram tot timpul aceiasi saci plini cu aceleasi lucruri. Cu toate ca la inceput, cand ne-au luat fata cu nuantele cu care era vopsita firma, ne-au spus ca o sa caram opere de arta, recunoscute pe plan national si international. Ca or sa mearga la clienti din diverese domenii, sa nu ne plictisim carand aceleasi lucuri. Simt jena cand ma pun in pielea lor si-mi dau seama ca au vorbit numai prostii.

In firma asta din vis mai lucrau si alti oameni. Oameni care nu stiau meseria. Nu stiau sa raspunda nici daca ii intrebai lucruri banale, cum ar fi: cum iti pui manusile pentru carat? Deci nu aveau nicio treaba. Dar nu asta era problema lor. Ca nici nu voiau sa invete. De fiecare data cand le explicai cum se pun manusile, le tranteau si plecau mormaind. Ei fusesera obisnuiti sa fie un fel de sefi intr-o firma de carausi in care nimeni nu le spunea ca altfel se fac lucrurile. Si acum, cand erau oameni care le explicau logic ca nu e bine, nu le convenea deloc. Lovitura de gratie a fost cand s-a afirmat si oficial ca nu stiu meseria aia si ca li se mai iau sarcini. E greu pentru unii sa accepte ca nu stiu. Astfel, tot timpul era o atmosfera tensionata.

In fruntea firmei erau pusi niste oameni care nu mai lucrasera in firme de carausi. Si habar nu aveau care este atmosfera intr-o astfel de firma, cum ii motivezi pe oameni ca sa aiba chef sa care, si sa care eficient. Ca sa creasca firma. Nu. Ei o tineau pe a lor: noi trebuie sa fim Isus Cristosii firmei si pulimea angajata nu trebuie sa ridice privirea din pamant.

Ei erau, in visul asta, oameni foarte credinciosi. Oameni care nu faceau ABSOLUT NIMIC inainte de a face rugaciuni la Dumnezeul firmei. Cred ca Dumnezeul asta nu avea incredere in ei. Daca era nevoie de o pereche de manusi pentru carat, se faceau rugaciunile. Ca ei nu puteau. Fiind credinciosi. Si sunt aproape convins ca Dumnezeul ala al firmei din vis nu stia exact ce se intampla in firma asta de carausi, cu toate ca avea niste arhangheli apropiati infipti in firma. In firma asta era o moda: cum te simteai mai Isus Cristos o aduceai si pe Maria sa lucreze acolo, si pe Iosif, si pe vecinul lui Iosif. Sa fie gasca mare si sa manance si ei un peste si sa bea un vin.

Crezul Isus Cristosilor cel mai de pret era sa eficientizeze firma. Si cum faceau ei asta? Printr-o serie de infioratoare greseli de management. Una dintre ele fiind asta: nu platim niciun serviciu. Facem tot cu carausii nostrii. Esti caraus?

Bine. Uite ce ai de facut:

- tunzi si frezezi clientii de la care caram

- faci placinte cu dovleac

- lucrezi la gherghef

- modelezi in 3D StudioMax

- lucrezi la barul firmei, faci cocktails si arunci cu sticle pe sus.

- nu in ultimul rand, ciocul mic. Putem sa te dam afara, nu uita.

Bransa Carausilor din Vis are oameni specializati. Unii cara lucuri mai delicate decat altii. Isus Cristosii dadeau afara mai multi oameni dintr-o specializare si ii puneau pe ceilalti sa le faca si munca lor. Imi aduc aminte ca nici asta nu voiam sa fac. Pentru ca nu de asta ma dusesem acolo. Nu astea fusesera discutiile si promisiunile fantasmagorice. Dar de, oamenii erau pusi pe eficientizare, pe economisire cu orice pret. Chiar cu pretul neimplinirii departamentului de carausi.

Nu prea stau carausii buni si cu mintea la ei in astfel de firme. Si asa, toata ziua, carausii stau sa se obisnuiasca unii cu altii, scapa obiectele pe jos, le zgarie, le deformeaza si e o chinuiala total neproductiva. Ei si-au asumat-o ca sa dea bine in foaia cu rugaciuni care ajunge la Dumnezeul firmei. Mai infiintau meserii de genul: caraus-chirurg-matematician-tamplar. Si astia erau fericiti ca scrie mai multe lucruri pe cartile lor de vizita, fara sa stie cum merge treaba.

La un moment dat le-am spus ca manusile cu care lucram sunt cam praf si ar trebui lipite, cusute, dublate cu material mai rezistent pentru a fi mai performante. Au zis ca da, ca sigur, ca facem rugaciunile si vorbim. Dupa care a urmat un ping-pong. Il intrebai pe un Isus Cristos ce se mai intampla si iti spunea ca raspunde Cusatorul de Manusi (care cusator oricum nu se pricepea deloc la manusile cu care lucram noi si recunostea public - poate face parte tot din politica de eficientizare). Cand il intrebai pe Cusatorul de Manusi ti se raspundea ca decizia e la Isus Cristos numarul 7. Si din nou te intrebai ce cauti acolo si iti dadeai seama ca astia nu au doua vorbe la un loc. Vorba aia, manageri adevarati.

Am mai visat ca un caraus a luat trei scobitori de la bucatarie ca sa aiba pe birou la nevoie. A iesit un mare scandal si s-au trimis tuturor scrisori de-alea moderne cum ca sa nu cumva sa mai indraznim sa luam scobitori. In firma din vis era o preocupare majora: sa facem scandal pentru orice tampenie cu care nicio firma nu si-ar bate capul. Se voia a fi un mecanism de ingenunchiere pe care nu l-am mai visat niciodata pana acum. In loc sa te concentrezi pe caratul tau, ar fi trebuit sa te gandesti la orice pas: nu cumva fac ceva gresit si astia or sa se supere pe mine si iar or sa trimita o scrisoare moderna to all?

In vis mai era un utilaj de bucatarie care ajuta la prepararea unor lucruri care intrau in organism prin inghitire. Si utilajul asta avea niste probleme care ne putea afecta sanatatea. Am vorbit cu un arhanghel sa se ia o solutie de la magazin si sa se rezolve. Ca se poate. Care a fost reactia? Aoleu! Sa luam solutie de-aia de care zici tu, sa nu se strice. ALO! Pai era vorba de sanatate, nu de o mizerie de aparat. Deci asa erau vazute lucrurile. Era un fel de Holocaust. Omul nu inseamna nimic in firma aia sinistra de carausi.

In firma asta erau oameni care se lasau batjocoriti. Si asta de frica. De frica sa nu-si piarda jobul. Si asta e trist. E trist pentru ca exista astfel de manageri, care fac din bataia de joc un scop in viata, fara sa inteleaga nimic. Si e trist ca traim astfel de vremuri, in care oamenii inghit orice fara sa comenteze. Am visat ca eu nu serveam batjocura si le dadeam peste nas. Cha-ching! Inca un minus pentru mine.

Nu stiu daca stiti, dar in firmele astea de carausi, nu este cel mai important cat lucrezi, si de la cat, ci cu cata eficienta. Aoleu, cum erau astia! La minut se uitau. Daca intarzia un minut se trimiteau din nou scrisori moderne catre toti in care se reamintea ca programul incepe la nu stiu ce ora. In schimb nu conta pana la ce ora cari, cu toate ca in regulile scrise ale firmei de carausi se specifica clar ca orele suplimentare sunt remunerate. De unde!

Se mai spunea, la interviu, ca primesti bani suplimentari cand cari destul de bine. Si cand castigi clienti in concursurile nationale de carat. Si in mai multe situatii. De unde! Consumau o gramada de energie in a gasi motive pentru care sa nu-ti dea banii aia. Cum ar fi ca pentru nu-stiu-care-client nu se dau bani suplimentari. Ca nu intra in regulile de mai sus, cu toate ca avea o gramada de carat. Poate inseamna ca sunt si mai multi bani suplimentari? Si nu vrem asta. Ca doar suntem manageri adevarati. Sa va mai spun ca lucrau cu bani nevazuti si nestiuti? Si se bazau pe asta ca sa te santajeze? Chiar cand insistai sa fie vazuti si stiuti, si ti se promitea ca se rezolva. Cand venea momentul santajului aveau amnezie "nu stiu despre ce bani vorbesti". Niste mizerii.

Cand era vorba sa-ti iei o zi libera era un freamat in firma de ziceai ca vine sfarsitul lumii. O data pentru ca marii manageri trebuiau sa faca rugaciunile mai sus ca sa li se aprobe ziua ta libera si a doua pentru ca le era frica de reactia Domnului. Daca ne cearta ca isi ia un caraus o zi libera? Ca sa nu mai spun ca te obligau sa-ti iei zile din concediu (si chiar din concediul de pe anul viitor) cand era vorba de facut punte intre doua sarbatori finale. Cand altii doar dau liber astia voiau sa-ti mai ia niste bani sau niste timp liber din viata ta. Daca aveai un deces in familie te puneau sa aduci toate actele doveditoare, nu cumva sa ii minti, ca doar esti in scoala generala si cauti scuze de a nu veni la scoala (si murea bunica de vreo 3-4 ori pe an). Si oricum se auzeau vorbe prin firma cum ca ei nu sunt asa siguri ca e adevarat ca ai un deces in familie. Iti venea sa trimiti secretii ale glandelor salivare in directia fetei lor cand auzeai asa ceva. Asa am visat.

Tot managerii astia era plini de aprobare umila cand, in sedinte, Dumnezeul firmei iti dadea dreptate. Cand propuneai ceva pentru ca ii spuneai ca nu merge bine. Si aveai si solutii pentru lucururile care nu merg bine. Toti erau tot o aprobare, ca ce minune, ca ce frumos, ca ne place. Dupa sedinta se apucau de mancat castane in variate directii, ca e o prostie ce s-a propus, ca de-aia se duc alte firme de rapa. Visul asta cred ca voia sa-mi arate cata verticalitate morala aveau slugarnicii. Si cat de adusi de spate puteau fi. Normal, poti avea probleme cand iti asumi decizii. Nu mai bine faci rugaciuni de fiecare data ca se te asiguri ca ai girul stapanului? Nu cuva sa pierzi locul cald de langa piciorul lui. Culcat!

In visul asta iti mai scoteau, din cand in cand, ochii. Nu cumva sa crezi ca esti vazut bine si sa te astepti la apreciere si recompense. Si iti spuneau ca ai niste probleme. Clientii spun ca nu faci treaba bine. Ce spuneau, de fapt, clientii? Niste bazaconii! Cum ca ar trebui sa cari cu picioarele, ba sa tii obiectul in pozitii incomode, ba ca trebuie sa-l zgarii un pic samd. Problema era ca astia nu aveau curaj sa le spuna clientilor cand nu au dreptate. Macar sa incerce sa-i convinga si sa-si faca dracului treaba de consiliere pe probleme de carat. Nu! Cand suna clientul ei se ridicau in picioare, ascultau cu urechile ciulite si cu broboane de sudoare pe frunte si spuneau "da, sa traiti". Ma duc sa ii fac praf pe carausi. 'Rar mama lor a dracu'. Cine stie, daca se supara un client si ii spunea Dumnezeului? Nu, nu vrem asta. Noi suntem cuminti. Totul merge bine. Vedeti? Am pastrat clientul. Nu mai avem oameni in departamentele de carausi dar avem clientul.

M-am mai intalnit cu oameni care au fost la firma asta de carausi. Reactia lor era "Aoleu! De ce nu m-ai intrebat inainte?" Deci sunt mai multi care cred ca nu e in regula firma aia.

Si un lucru foarte important: nu prea exista bucuria de a veni la munca, la firma asta. Ceea ce este esential. Trebuie sa fie joy. Sa-ti spui "De-abia astept sa ajung, sa vorbim despre proiectul ala misto, al clientului ala adevarat, in atmosfera aia grozava, ca am niste idei grozave de carat."

Cred cu tarie ca niciun caraus nu gandeste asa acolo. Si asta e pacat. De ce sa fie frumos si eficient cand poate sa fie jenant si tarat pe coate?

Pentru toti Dumnezii din lume: mare grija cand va angajati manageri. Mai intrebati si carausii ce parere au. S-ar putea sa aveti niste surprize.