Tipul de la meteo

Saturday, February 27, 2010














In Chile a fost azi un cutremur de 8.8 grade. Se spune ca au murit cel putin 16. Or sa fie mult mai multi cred. Au fost si niste tsunami de 2.5-3 m. Trist.

M-a surprins baiatul de la meteo CNN. Ala vorbeste de o jumatate de ora despre cutrmur si despre tsunami si despre geologie samd. Cred ca fetele astea ale noastre de la meteo, cu tatele goale, nu ar intelege nimic. Bine, el nu a fost angajat sa ia ochii pulimii si sa faca audienta cu piele goala, ci pentru ca stia despre ce vorbeste. Mama Natura! Arata-ne tu din tate cum s-a zguduit Chile.

Joia vegetariana

Friday, February 26, 2010

Am avut primul vis vegetarian. Sau aproape vegetarian. Gustam de la cineva din mancare si mi-a spus ca are smantana sau ou si eu am zis ca nu e problema. Si am mancat. Deci nu sunt montat pe vegetale. De-abia astept luni sa bag un sushi. :))

Meniu joi
Amestec de fructe, supa, hummus, zacusca si paine neagra.

Ce spune cantarul
Luni - 86,7
Marti - 85,8
Miercuri - 85
Joi - 84,7
Vineri - 84,5

Ziua trei

Thursday, February 25, 2010

A fost lunga. Pana pe la 4. Am inceput la Radisson cu o sticla de vin. Si inca una. Si inca una. Am continuat in Tribute (da, am ajuns si eu acolo) unde am cantat la karaoke de m-a luat naiba. Si alta sticla de vin. Am facut furori cu No woman, no cry. Dar nici Loosing my religion nu a fost rau. :))

Dupa care am plecat in alt loc: The Jack's. Dans, canto si vin. A iesit bine. Daca imi recuperez si masina de la Ateneu e si mai bine. Ca eu nu iesisem in oras sa petrec. Era o intalnire cu prietenii.

Meniu miercuri
Dimineata - ceai, gaufre cu miere si pufuleti
Dupa sala - un mar mare
Pranz - o salata cu porumb, salata verde, rosii, castraveti si sfecla rosie
Seara - o supa acasa si
multe wasabi nuts, macadamia nuts, antipasto di verdure (sic!) in oras

Ce spune cantarul
Luni - 86,7
Marti - 85,8
Miercuri - 85
Joi - 84,7

A doua zi de legume

Wednesday, February 24, 2010

Am fost la o prelegere. "Reclama si comert in vechiul Bucuresti" cu istoricul Adrian Majuru. Mult frumos. Nu a vorbit simplu despre cm aratau firmele si reclamele si despre cum se facea comert. ne-a introdus in atmosfera vremurilor si a inventat povestea unui vanzator de ceasuri care a venit aici pe la o mie opt sute si ceva. Ce provocari, oportunitati si bariere culturale a intalnit. A vorbit si despre arhitectura, si despre vestimentatie, si despre chipuri, si despre mentalitati. La final a fost o discutie prelungita pe teme de reclama, management, implicare sociala a fiecaruia, rolul clasei de mijloc in societate samd. Mi-a placut si merg si la urmatoarea: pe 11 martie si are ca tema "Gastile de cartier" de pe la 1600 incoace.


Tot ieri am ramas mut de cum au explodat strazile dupa topirea zapezii negre (chiar ma gandeam ca negreala aia de pe muntii de zapada este si pe/in noi ). Mi-e rusine ca traiesc in orasul asta. Cratere, santuri, gropi, fasii, gropite, se gasesc in toate formele si culorile. Pentru toata lumea. Nici aia din masinile de teren nu merg foarte comod. Bine ca incepe plombarea. Ma pufneste rasul. Tot orasul e praf si ei pun niste plombe.

Meniu marti
Dimineata - ceai verde, gaufre cu miere (produs bio) si o banana
Pranz - legume de sezon si orez simplu (la chinezesc)
Seara - doua felii de paine prajita cu salata de vinete si un mix de alune, stafide, caju samd

Ce spune cantarul
Luni dimineata - 86,7 kg
Marti dimineata - 85,8 kg
Miercuri dimineata - 85 kg

Prima zi de legume

Tuesday, February 23, 2010

















Treaba buna. Nu am avut nicio apasare, m-am simtit bine si nu am fost mort de foame.

Meniu luni
Dimineata - 2 banane si un mar
La pranz - hummus cu ardei copti si cu paine
Dupa sala - un mar mare
Seara - Kailash (clatite cu legume) si bruschete cu rosii si usturoi. Si cateva alune si stafide.

Ce spune cantarul
Luni dimineata - 86,7 kg
Marti dimineata - 85,8 kg

Deja am in cap tot felul de supe crema, orez cu legume, paste, salate samd.

Timisoara sub apa si legumele din capul meu

Monday, February 22, 2010

M-am intors in Bucuresti dupa cateva zile de Timisoara. Nu mi-a fost usor sa stau acolo. Am mers in fiecare zi la un spa. Acelasi la care am mai fost si alte dati: Do-Stil (nu ma intrebati de unde vine numele). Mult frumos. Are de toate.







































































Apropo, cine stie in Bucuresti un loc similar? Sa aiba piscina, jacuzzi, sauna, masaj, sala si sa poti plati si o singura zi daca ai chef nu sa fii obligat sa dai 2000 de euro pe an sa fie ei siguri ca te-au prins. La spa-ul asta costa 35 de lei intrarea.

In alta ordine de idei, nu am scapat de Fratelli nici in Timisoara.
Asemenari:
- veiozele de deasupra barului;
- toata lumea la uniforma: camasa si pantaloni.


Deosebiri:
- acolo se plateste intrare;
- lumea chiar danseaza nu sta doar asa sa fie vazuta pe genul "or vedea astia ce masa/artificii/gagica/trabuc/camasa/ceas am?"
- preturile la jumatate;
- muzica e mult mai tare;
- te poti misca, nu e animaleala de aici.

Si intr-o alta ordine de idei, mi-a venit o idee: sa fiu vegetarian saptamana asta. Fac un test sa vad cum se simte si cum ma simt. Nu va faceti griji, sunt ok. :))
Va tin la curent cu evolutia testului: ce mananc si cum resimt schimbarea asta pret de o saptamana. De exemplu, in dimineata asta o sa mananc fructe. Punct.

Bustenii plini de zapada

Monday, February 15, 2010

Sambata am fost la schi. Da, la Busteni. Am plecat la 7 dimineata si a plouat tot drumul. Aproape de Sinaia s-a transformat in ninsoare si asa a tinut-o pana seara.
Cand am ajuns la baza partiei ne-am dat seama ca suntem primii. Cool! Not cool erau preturile: 6 urcari - 80 de lei si 13 urcari - 160 de lei. Mai scump decat in Austria si asta in conditiile in care este numai o instalatie si numai o partie de numai 1300 m. Noroc ca se pot face manevre, daca intelegeti ce vreau sa spun. Am facut peste 15 coborari. Daca am fi platit toate urcarile am fi ajuns la 240 de lei. Adica pretul a doua zile de schi in Austria pe 140 km de partii si cu 30 de instalatii.

Anyway. Ningea frumos si nu era aglomerat. Ceea ce era bine.


















Peisajul era ce trebuie.





Cand a inceput sa se aglomereze s-au facut foarte multe damburi. I-am intrebat daca baga Ratrack-ul sa niveleze. A, nu! Ca "se strica partia". Te pufnea rasul. La baza partiei aveau shaorma de mancare. :))

































Ceata si ninsoarea veneau in valuri.


















La fel si pedestrasii. Pantofarii, paltonarii. Urcau cu telescaunul, in tenisi si blugi, pana in varful partiei si stateau la poze cu telefonul, isi udau blugii cand se dadeau cu sania si scuturau pantofii si baschetii de zapada. Urlau ca animalele si blocau partia. Unde mai pui ca scuipau seminte! Iti venea sa versi. Am vazut baieti care schiau cu freze impecabile si tipe machiate ca de club. Te intrebai ce mama dracului este in capul lor.
















































Spre final am dat o tura si off-piste, prin powder-ul din padure.













































Cel mai mare manelist

Thursday, February 11, 2010

O mizerie de pe net. :))

Alo, domnul politist?

Wednesday, February 10, 2010

Conduceam pe 13 Septembrie si vorbeam la telefon. Stiu, nu e bine. Va asigur ca limitez cat pot de mult convorbirile cand sunt la volan. Oricum eu nu prea vorbesc mult la telefon. Ma enerveaza: ma doare mana, imi transpira pe interiorul cotului, se incalzeste telefonul, si urechea, imi amorteste mana samd.


Cum faceam eu dreapta pe Panduri se termina convorbirea si las telefonul de la ureche. In secunda aia am vazut politia dupa colt. Ma vede si ea si ma trage pe dreapta. Intre timp bagasem telefonul sub picior. Imi spune: actele dumneavoastra.
Am sarit ca ars: Pai nu ne prezentam, nu comunicam motivul opririi? Se prezinta si spune:
- Ati vorbit la telefonul mobil.
- Nu este adevarat!
- Am vazut cum l-ati lasat de la ureche.
- Vi s-a parut. Nici nu-mi dau seama ce faceam. Poate ma scarpinam pe obraz, sau in ureche. Si cand am lasat mana jos ati avut senzatia ca vorbeasc la telefon.
- Puteti sa-mi aratati unde este telefonul mobil? (si se uita prin masina doar-doar)
- Sa va arat unde e telefonul meu?
- Da!
- Nu pot. Pentru ca nu este la mine.
- Nu-l aveti?
- Nu. Este obligatoriu sa-l am?
- Nu. Prezentati-mi actele.

I le dau si incepe sa-mi ceara si RCA si sa-mi puna tot felul de intrebari. La care eu ma sesizez:
- Auziti? Acum incercati cu orice pret sa imi dati amenda doar pentru ca v-ati inselat in privinta telefonului mobil? (si alte intrebari de genul asta)

S-a uitat in acte si spune:
- Da, actele dvs. sunt in ordine, m-am inselat in privinta vorbitului la telefon. O zi buna.

Tz, tz, tz! Deci politistii nu-s prefecti.

Noaptea-n Herastrau e alba

Tuesday, February 9, 2010

Pentru cei care au uitat sa se bucure de iarna. Pentru cei care cred ca e rece, e alba, e uda, e frig, se strica parul, se strica tocurile, se strica gentutele, ingheata mainile. Sa stiti ca e foarte tare afara in zapada. Ati uitat sa fiti copii, maturilor!













Am avut un vis

Monday, February 8, 2010

Era un vis ciudat. Despre munca.
Se facea ca lucrez la o firma de carausi. Stiti voi, oameni care cara diverse lucruri prin forta fizica. Am mai visat ca nu-mi placea. Era asa ceva dezamagitor legat de ea. Era un fel de pasare de-aia neagra, vopsita colorat. Dar tot neagra era. Din mai multe motive.

Nu era o atmosfera placuta. Ne puneau tot timpul sa facem lucruri cu care nu aveam nicio legatura. Uneori ne puneau, in vis, chiar sa lucram pe calculator. Si noi nu stiam, nu ne pricepeam si nu ne doream lucurul asta. Tot in vis se facea ca eu nu faceam deloc ce nu avea legatura cu postul meu. Si devenisem astfel un tip care avea o atitudine. Si eram ca un ghimpe in coasta lor pentru ca aveam mereu lucruri de spus. Lucruri care nu le conveneau. Pentru ca aveam dreptate, de cele mai multe ori si pentru ca, cine stie, poate se trezeau si ceilalti. Si-si sustineau punctul de vedere. Normal ca nu era de dorit asa ceva. In firma asta de carausi era nevoie de oameni obedienti, supusi, umili. E si criza, de ce sa comentezi? Vrei sa ne despartim? O amenintare care nu tine. Am principii care sunt mai presus de un job sau de niste bani.

Tot rau era ca noi caram tot timpul aceiasi saci plini cu aceleasi lucruri. Cu toate ca la inceput, cand ne-au luat fata cu nuantele cu care era vopsita firma, ne-au spus ca o sa caram opere de arta, recunoscute pe plan national si international. Ca or sa mearga la clienti din diverese domenii, sa nu ne plictisim carand aceleasi lucuri. Simt jena cand ma pun in pielea lor si-mi dau seama ca au vorbit numai prostii.

In firma asta din vis mai lucrau si alti oameni. Oameni care nu stiau meseria. Nu stiau sa raspunda nici daca ii intrebai lucruri banale, cum ar fi: cum iti pui manusile pentru carat? Deci nu aveau nicio treaba. Dar nu asta era problema lor. Ca nici nu voiau sa invete. De fiecare data cand le explicai cum se pun manusile, le tranteau si plecau mormaind. Ei fusesera obisnuiti sa fie un fel de sefi intr-o firma de carausi in care nimeni nu le spunea ca altfel se fac lucrurile. Si acum, cand erau oameni care le explicau logic ca nu e bine, nu le convenea deloc. Lovitura de gratie a fost cand s-a afirmat si oficial ca nu stiu meseria aia si ca li se mai iau sarcini. E greu pentru unii sa accepte ca nu stiu. Astfel, tot timpul era o atmosfera tensionata.


In fruntea firmei erau pusi niste oameni care nu mai lucrasera in firme de carausi. Si habar nu aveau care este atmosfera intr-o astfel de firma, cum ii motivezi pe oameni ca sa aiba chef sa care, si sa care eficient. Ca sa creasca firma. Nu. Ei o tineau pe a lor: noi trebuie sa fim Isus Cristosii firmei si pulimea angajata nu trebuie sa ridice privirea din pamant.

Ei erau, in visul asta, oameni foarte credinciosi. Oameni care nu faceau ABSOLUT NIMIC inainte de a face rugaciuni la Dumnezeul firmei. Cred ca Dumnezeul asta nu avea incredere in ei. Daca era nevoie de o pereche de manusi pentru carat, se faceau rugaciunile. Ca ei nu puteau. Fiind credinciosi. Si sunt aproape convins ca Dumnezeul ala al firmei din vis nu stia exact ce se intampla in firma asta de carausi, cu toate ca avea niste arhangheli apropiati infipti in firma. In firma asta era o moda: cum te simteai mai Isus Cristos o aduceai si pe Maria sa lucreze acolo, si pe Iosif, si pe vecinul lui Iosif. Sa fie gasca mare si sa manance si ei un peste si sa bea un vin.
Crezul Isus Cristosilor cel mai de pret era sa eficientizeze firma. Si cum faceau ei asta? Printr-o serie de infioratoare greseli de management. Una dintre ele fiind asta: nu platim niciun serviciu. Facem tot cu carausii nostrii. Esti caraus?

Bine. Uite ce ai de facut:
- tunzi si frezezi clientii de la care caram
- faci placinte cu dovleac
- lucrezi la gherghef
- modelezi in 3D StudioMax
- lucrezi la barul firmei, faci cocktails si arunci cu sticle pe sus.
- nu in ultimul rand, ciocul mic. Putem sa te dam afara, nu uita.

Bransa Carausilor din Vis are oameni specializati. Unii cara lucuri mai delicate decat altii. Isus Cristosii dadeau afara mai multi oameni dintr-o specializare si ii puneau pe ceilalti sa le faca si munca lor. Imi aduc aminte ca nici asta nu voiam sa fac. Pentru ca nu de asta ma dusesem acolo. Nu astea fusesera discutiile si promisiunile fantasmagorice. Dar de, oamenii erau pusi pe eficientizare, pe economisire cu orice pret. Chiar cu pretul neimplinirii departamentului de carausi.

Nu prea stau carausii buni si cu mintea la ei in astfel de firme. Si asa, toata ziua, carausii stau sa se obisnuiasca unii cu altii, scapa obiectele pe jos, le zgarie, le deformeaza si e o chinuiala total neproductiva. Ei si-au asumat-o ca sa dea bine in foaia cu rugaciuni care ajunge la Dumnezeul firmei. Mai infiintau meserii de genul: caraus-chirurg-matematician-tamplar. Si astia erau fericiti ca scrie mai multe lucruri pe cartile lor de vizita, fara sa stie cum merge treaba.

La un moment dat le-am spus ca manusile cu care lucram sunt cam praf si ar trebui lipite, cusute, dublate cu material mai rezistent pentru a fi mai performante. Au zis ca da, ca sigur, ca facem rugaciunile si vorbim. Dupa care a urmat un ping-pong. Il intrebai pe un Isus Cristos ce se mai intampla si iti spunea ca raspunde Cusatorul de Manusi (care cusator oricum nu se pricepea deloc la manusile cu care lucram noi si recunostea public - poate face parte tot din politica de eficientizare). Cand il intrebai pe Cusatorul de Manusi ti se raspundea ca decizia e la Isus Cristos numarul 7. Si din nou te intrebai ce cauti acolo si iti dadeai seama ca astia nu au doua vorbe la un loc. Vorba aia, manageri adevarati.

Am mai visat ca un caraus a luat trei scobitori de la bucatarie ca sa aiba pe birou la nevoie. A iesit un mare scandal si s-au trimis tuturor scrisori de-alea moderne cum ca sa nu cumva sa mai indraznim sa luam scobitori. In firma din vis era o preocupare majora: sa facem scandal pentru orice tampenie cu care nicio firma nu si-ar bate capul. Se voia a fi un mecanism de ingenunchiere pe care nu l-am mai visat niciodata pana acum. In loc sa te concentrezi pe caratul tau, ar fi trebuit sa te gandesti la orice pas: nu cumva fac ceva gresit si astia or sa se supere pe mine si iar or sa trimita o scrisoare moderna to all?

In vis mai era un utilaj de bucatarie care ajuta la prepararea unor lucruri care intrau in organism prin inghitire. Si utilajul asta avea niste probleme care ne putea afecta sanatatea. Am vorbit cu un arhanghel sa se ia o solutie de la magazin si sa se rezolve. Ca se poate. Care a fost reactia? Aoleu! Sa luam solutie de-aia de care zici tu, sa nu se strice. ALO! Pai era vorba de sanatate, nu de o mizerie de aparat. Deci asa erau vazute lucrurile. Era un fel de Holocaust. Omul nu inseamna nimic in firma aia sinistra de carausi.

In firma asta erau oameni care se lasau batjocoriti. Si asta de frica. De frica sa nu-si piarda jobul. Si asta e trist. E trist pentru ca exista astfel de manageri, care fac din bataia de joc un scop in viata, fara sa inteleaga nimic. Si e trist ca traim astfel de vremuri, in care oamenii inghit orice fara sa comenteze. Am visat ca eu nu serveam batjocura si le dadeam peste nas. Cha-ching! Inca un minus pentru mine.

Nu stiu daca stiti, dar in firmele astea de carausi, nu este cel mai important cat lucrezi, si de la cat, ci cu cata eficienta. Aoleu, cum erau astia! La minut se uitau. Daca intarzia un minut se trimiteau din nou scrisori moderne catre toti in care se reamintea ca programul incepe la nu stiu ce ora. In schimb nu conta pana la ce ora cari, cu toate ca in regulile scrise ale firmei de carausi se specifica clar ca orele suplimentare sunt remunerate. De unde!

Se mai spunea, la interviu, ca primesti bani suplimentari cand cari destul de bine. Si cand castigi clienti in concursurile nationale de carat. Si in mai multe situatii. De unde! Consumau o gramada de energie in a gasi motive pentru care sa nu-ti dea banii aia. Cum ar fi ca pentru nu-stiu-care-client nu se dau bani suplimentari. Ca nu intra in regulile de mai sus, cu toate ca avea o gramada de carat. Poate inseamna ca sunt si mai multi bani suplimentari? Si nu vrem asta. Ca doar suntem manageri adevarati. Sa va mai spun ca lucrau cu bani nevazuti si nestiuti? Si se bazau pe asta ca sa te santajeze? Chiar cand insistai sa fie vazuti si stiuti, si ti se promitea ca se rezolva. Cand venea momentul santajului aveau amnezie "nu stiu despre ce bani vorbesti". Niste mizerii.

Cand era vorba sa-ti iei o zi libera era un freamat in firma de ziceai ca vine sfarsitul lumii. O data pentru ca marii manageri trebuiau sa faca rugaciunile mai sus ca sa li se aprobe ziua ta libera si a doua pentru ca le era frica de reactia Domnului. Daca ne cearta ca isi ia un caraus o zi libera? Ca sa nu mai spun ca te obligau sa-ti iei zile din concediu (si chiar din concediul de pe anul viitor) cand era vorba de facut punte intre doua sarbatori finale. Cand altii doar dau liber astia voiau sa-ti mai ia niste bani sau niste timp liber din viata ta. Daca aveai un deces in familie te puneau sa aduci toate actele doveditoare, nu cumva sa ii minti, ca doar esti in scoala generala si cauti scuze de a nu veni la scoala (si murea bunica de vreo 3-4 ori pe an). Si oricum se auzeau vorbe prin firma cum ca ei nu sunt asa siguri ca e adevarat ca ai un deces in familie. Iti venea sa trimiti secretii ale glandelor salivare in directia fetei lor cand auzeai asa ceva. Asa am visat.

Tot managerii astia era plini de aprobare umila cand, in sedinte, Dumnezeul firmei iti dadea dreptate. Cand propuneai ceva pentru ca ii spuneai ca nu merge bine. Si aveai si solutii pentru lucururile care nu merg bine. Toti erau tot o aprobare, ca ce minune, ca ce frumos, ca ne place. Dupa sedinta se apucau de mancat castane in variate directii, ca e o prostie ce s-a propus, ca de-aia se duc alte firme de rapa. Visul asta cred ca voia sa-mi arate cata verticalitate morala aveau slugarnicii. Si cat de adusi de spate puteau fi. Normal, poti avea probleme cand iti asumi decizii. Nu mai bine faci rugaciuni de fiecare data ca se te asiguri ca ai girul stapanului? Nu cuva sa pierzi locul cald de langa piciorul lui. Culcat!

In visul asta iti mai scoteau, din cand in cand, ochii. Nu cumva sa crezi ca esti vazut bine si sa te astepti la apreciere si recompense. Si iti spuneau ca ai niste probleme. Clientii spun ca nu faci treaba bine. Ce spuneau, de fapt, clientii? Niste bazaconii! Cum ca ar trebui sa cari cu picioarele, ba sa tii obiectul in pozitii incomode, ba ca trebuie sa-l zgarii un pic samd. Problema era ca astia nu aveau curaj sa le spuna clientilor cand nu au dreptate. Macar sa incerce sa-i convinga si sa-si faca dracului treaba de consiliere pe probleme de carat. Nu! Cand suna clientul ei se ridicau in picioare, ascultau cu urechile ciulite si cu broboane de sudoare pe frunte si spuneau "da, sa traiti". Ma duc sa ii fac praf pe carausi. 'Rar mama lor a dracu'. Cine stie, daca se supara un client si ii spunea Dumnezeului? Nu, nu vrem asta. Noi suntem cuminti. Totul merge bine. Vedeti? Am pastrat clientul. Nu mai avem oameni in departamentele de carausi dar avem clientul.

M-am mai intalnit cu oameni care au fost la firma asta de carausi. Reactia lor era "Aoleu! De ce nu m-ai intrebat inainte?" Deci sunt mai multi care cred ca nu e in regula firma aia.

Si un lucru foarte important: nu prea exista bucuria de a veni la munca, la firma asta. Ceea ce este esential. Trebuie sa fie joy. Sa-ti spui "De-abia astept sa ajung, sa vorbim despre proiectul ala misto, al clientului ala adevarat, in atmosfera aia grozava, ca am niste idei grozave de carat."
Cred cu tarie ca niciun caraus nu gandeste asa acolo. Si asta e pacat. De ce sa fie frumos si eficient cand poate sa fie jenant si tarat pe coate?

Pentru toti Dumnezii din lume: mare grija cand va angajati manageri. Mai intrebati si carausii ce parere au. S-ar putea sa aveti niste surprize.

Doamna care da cu spatele

Friday, February 5, 2010

Locatie: Bucuresti, podul peste Dambovita de pe Mihai Bravu (spre Calea Vacaresti).

Vreme: insorita.

Personaje: eu, ea si multi alti extra in masinile lor.

Cadru: eu, in masina, pe pod, asteptand sa fac stanga spre Vitan-Barzesti. In fata mea este o alta masina. Si ea asteapta sa faca stanga. Deodata vad o lumina alba. Si ma emotionez. Nu, nu era un tunel luminos. Era lumina alba a lampii de marsarier. Ma gandesc ca poate se joaca la viteze. Ei bine nu! Treaba e serioasa si masina incepe sa dea cu spatele spre mine. Dau un claxon scurt. Nimic. Ma uit in oglinzi sa vad daca am unde sa ma duc. Masina in spatele meu. Masina tot dadea cu spatele spre mine. Ma proptesc cu mana in claxon si-njur. Eu care nu injur de obicei. M-am proptit degeaba in claxon, am si injurat degeaba, pentru ca s-a oprit cand s-a lovit de mine.

Ma gandeam ca e ca in filmele cu mafioti: ma blocheaza si ma felicita intracranian. Cu un glont. Sau cu un glont si cu prietenii lui. Dar nu. Se intoarce o... doamna. Pe la 30 de ani. Nedumerita. Cred ca nu stia de ce i s-a oprit masina din datul cu spatele. Da in sfarsit cu fata si am loc sa ma bag in stanga ei. Intre timp se putea face stanga. Ea imi face semn: SCUZE!
Imi zic WTF, (doamna) asta e nebuna? Ii fac sem sa lase scuzele si sa traga pe dreapta. M-am asigurat de asta stand oblic in fata ei. Nu ca ar fi avut cum sa fuga, dar asa imi place sa ma asigur ca nu urmeaza complicatii.

Ma dau jos si ma duc la bara - zgariata pe vreo 10 cm.
Ea (coborand diafana din masina): Te-am zgariat usor?
Eu (aproape sa explodez): Tu glumesti? Cum poti sa dai cu spatele fara sa ai habar de ceea ce faci? Te pricepi un pic la treaba asta cu sofatul?
Ea (incurcata): Pai... am dat cu spatele... m-am uitat dor in oglinda centrala... nu m-am uitat si in cele laterale.
Eu (sigur pe mine): Deci nu te pricepi la condus.
Ea (si mai incurcata): Pai...
Eu (curios): Dar de ce sa dai cu spatele in situatia asta?
Ea (crezandu-se salvata): Pai venea ambulanta din dreapta.
Eu (uimit): Ambulanta avea o gramada de loc sa treaca. Mai exact vreo doua benzi. De ce ai crede ca venea peste tine?
Ea (din nou incurcata): Pai...
Eu (hotarat): Ok. Hai sa mergem la politie. Ai timp de pierdut, nu?
Ea (timorata): La politie? De ce la politie?
Eu (si mai hotarat): Sa-ti dea amenda ca nu stii sa conduci.
Ea (si mai timorata): Pai...
Eu (zeflemitor): Stii ceva? Marele tau noroc este ca pentru bara mea din fata am deja actele sa o schimb. Si nu mai are sens sa mai pierd timpul. Dar tu, tu invata sa conduci ca e problema in felul asta. Si mersul cu spatele este la fel de important ca mersul cu fata. Uite dovada. Sper sa nu faci cine stie ce grozavii. Ia niste lectii.
Ea (rasufland usurata): Merci.

M-am urcat in masina si am plecat multumit ca nu am bagat masina in service si am hotarat sa stau pana se termina iarna. Ca cine stie ce se mai intampla. In decurs de vreo 10 zile a intrat un Pathfinder in mine, un pieton a trecut pe rosu si l-am lovit, si ieri s-a dat doamna de mai sus la mine. Cu spatele.

Sper ca s-a terminat sezonul de KA-BOOM, KA-POW, BOOM, BANG, POW samd.
Ma duc sa-mi schimb placutele. Sa fiu sigur ca franez bine.

2000 de motive sa ma mir

Thursday, February 4, 2010

De dimineata cautam prin casa o surubelnita stea. Imi doream sa ravasesc un pic piesele din calculator. Si stiu ca am surubelnita. De-aia galbena, frumoasa. Trebuie sa fie undeva pe aici.

Si caut in sertarul unde sunt ele de obicei. Si nu e. Si ma uit pe masa de lucru. Si nu e. Si ma uit prin baie, prin bucatarie. Tot nu e.
Ma enervez si incep sa iau totul la rand: pe cuier, sus pe cuier, pe masina de spalat, pe langa masina de spalat, in dulapul de la baie, in sertarele din bucatarie, prin dulapurile cu haine, peste tot. Unde dracu' e?
Am deschis, plin de indoiala, o usa de dulap pe care rareori o deschid. Nimic galben cu un fier infipt in fund. Sub o cutie vad, in schimb, ceva albastru. Hm! Ma uit si surpriza: 2000 de lei de care habar nu aveam ca sunt acolo sau ca exista. Mazel tov!

Maine dimineata vreau sa ma trezesc devreme si sa incep iar sa caut surubelnita. Poate-mi gasesc si ceasul pe care l-am pierdut in clasa a cincea.

UPDATE: Culmea! Nici nu-mi trebuia surubelnita pentru ca nu am mai pus suruburile calculatorului. Asa-mi trebuie acum. Sa stau sa ma gandesc daca or mai fi bani pe undeva. :))

Am lovit un om

Wednesday, February 3, 2010

Eram oprit la semafor pe banda 1. Alte masini pe benzile 2 si 3. Chiar in stanga mea o duba. Se pleaca la verde, plec si eu. Deodata masina din stanga mea franeaza brusc. Am franat si eu, exact cand pietonul care trecea pe rosu, in fuga, ajunsese in coltul masinii mele. L-am luat pe capota si l-am aruncat.


Am crezut ca nu este adevarat. E unul dintre lucrurile alea care crezi ca nu or sa ti se intample.
Am tras pe dreapta cu inima batand sa-mi explodeze chiar daca el se ridicase deja si era pe trotuar.
Cand m-am dat jos deja pleca incet. E un batran. Strig si il ajung din urma. El incepe sa-si ceara scuze, ca nu a fost atent, ca l-au furat gandurile. I-am spus sa lase scuzele si sa-mi spuna daca e bine, daca vrea sa-l duc la spital. Nu, ca nu are nevoie. Si-si tot cerea scuze in timp ce dadea sa plece. Nu mai ramasese nimeni dintre cei care au vazut. Cred ca e cam asa: cand soferul e de vina se aduna buluc de lume sa scuipe si cand e pietonul de vina pleaca toti.

L-am invitat in masina sa sun la politia rutiera - 0219544. A venit. Trebuia sa sun sa vad ce e de facut. De multe ori pietonii pleaca si cand ajung acasa ii invata cineva sa ceara bani. Sau poate chiar ii doare ceva.
Politistii m-au intrebat in prima faza daca e nevoie de ambulanta. Cand le-am povestit cum sta treaba mi-au spus sa merg la Udriste si sa dam declaratii amandoi. Omul tot striga ca nu are nimic sa-l auda si politistul din telefonul meu. Am plecat spre Udriste in timp ce omul isi cerea iar scuze si se intreba de ce nu este atent. Ii era frica sa nu-i dea amenda. L-am asigurat ca nu ii da (chiar daca ii dadea eram decis sa i-o platesc).Mi-a povestit ca e din Galati si ca are pe cineva la spital. Mie tot nu-mi venea sa cred ca am lovit pe cineva.

La Udriste am inceput sa completam. El pe o foaie alba si eu pe o declaratie tip. El a scris ca a trecut pe rosu, a fost lovit USOR de masina si ca nu are nevoie de ingirjiri medicale pentru ca nu a suferit traume fizice sau psihice. Am scris si eu ce s-a intamplat.
Intre timp a venit si politistul care urma sa se ocupe. M-a testat de alcool. Nu era, normal. "Proba 13 - 0,00 Mg/l alcool in aerul expirat."

Am terminat declaratia mea in care am scris inclusiv ca nu am pretentii pentru urma discreta de pe capota (ca si cum cazuse o castana, probabil de la cotul omului). Nu ma puteam gandi ca eu imi fac masina pe CASCO si ca ei se indreapta cu regres asupra unui batran din Galati. Semnez si ii dau pixul batranului. Cand sa semneze, politistul ii spune sa nu, ca poate mai are ceva de scris si il cheama in birou doar pe el, noi fiind pe un hol. In momentul ala am vazut la propriu cum nenea capata curaj si spune ca nu era chiar rosu, era verde si mai avea doi metri si s-a facut rosu, si "animalul asta a dat peste mine". Ma si vedeam mergand la fata locului sa caut camere de monitorizare a traficului sau camere supraveghere de la firme, banci, bancomate, in incercarea de a-mi dovedi nevinovatia in fata unui judecator.

Instantaneu mi se ascutise auzul. Nu mai auzeam ce se vorbea pe hol, nici zgomote, nici nimic. Izolasem doar ce se vorbea dincolo de usa cu toate ca prindeam doar franturi: "...deplasat cu conducatorul auto...", "semaforul era..." samd.
Batranul a iesit fara vreo schimbare in comportament sau mimica. Ma cheama pe mine politistul si-mi spune ca domnul a completat in declaratie ca si-a asumat toata vina, nu vrea la spital pentru ca nu are nimic si nu are alte pretentii. Batranul a fost om de onoare.
Politistul imi spune sa aduc masina in fata. A venit la ea, s-a uitat, s-a lamurit si ii spune batranului: "sa fiti mai atent, ati avut noroc ca domnul Simion a fost vigilent si a franat la timp."

Batranul dadea iar sa plece. I-am spus ca il duc eu inapoi spre P-ta Victoriei. Nu mai stia cum sa-mi multumeasca pentru ca-mi fac pomana asta cu el. Am oprit la intersectia Calea Dorobantilor cu Iancu de Hunedoara si, dupa ce mi-a urat sa ma ajute Dumenzeu si sa am o viata si o familie frumoasa, a disparut la fel de brusc cum aparuse in viata mea.

Am ramas cu o strangere de inima. M-am dus acasa si acolo am ramas, dimpreuna cu doua pahare de vin. Si acum il vad pe capota.

Bobby - omul din Cantantis

Monday, February 1, 2010

Am fost la concert la Bobby McFerrin. Ma asteptam sa fie foarte tare. Nu a fost asa. A fost mult prea tare! Dintr-un oarecare motiv nu reusesc sa uploadez filmele mele asa ca iau de la altii.


S-a jucat cu noi toti




A facut un cor, pe scena, din oameni din public.




Si alt cor din tot publicul.



Pe scena au urcat si niste lautari romani langa care el a improvizat.



Dupa aplauze si urlete indelungate s-a intors pentru bis. S-a asezat cu fundul pe marginea scenei, a cerut sa se aprinda toate luminile din Sala Palatului si a intrebat: "Do you have any questions for me?" S-au pus intrebari, s-a ras si s-a cantat.



Iti vine sa-l iei si sa fie al tau. Ai asculta cu lunile ce are de zis. Mai vreau!

Blog Widget by LinkWithin
toateBlogurile.ro