Clown or Joker?

Tuesday, September 20, 2011

La un spital de boli psihice, un vizitator îl întreabă pe director cum își dau ei seama dacă un pacient trebuie internat.

I se răspunde că se umple o cadă cu apă, pacientului i se dau o linguriță, o ceașcă și o găleată, și i se spune să o golească.

Vizitatorul spune că un om normal va folosi găleata, evident, pentru că este mai mare.

Directorul îi spune că un normal ar scoate dopul căzii și îl întreabă dacă vrea un pat la fereastră.

Atac la printurile gemene

Thursday, September 8, 2011

Din categoria Cine a fost primul, Wolkswagen sau Chrysler?, întreb: cine a fost primul, Wolkswagen sau Chrysler?






Nici nu mai are importanță, acum că s-au motion blurruit în aceeași direcție.

De gustibus. Funny.

Wednesday, September 7, 2011

Police rocks!

Tuesday, September 6, 2011




Am fost ieri la Udriște.
Nu, nu-mi place acolo. Am primit o amendă pe care nu o mai găseam și voiam să o plătesc cât încă se putea plăti jumătate.

M-am dus la un ghișeu și l-am întrebat pe polițistul de acolo ce trebuie să fac pentru a primi o copie. Mi-a răspuns într-un mare sictir să merg la ghișeul Relații cu publicul. I-am cerut detalii referitoare la ce se întâmplă acolo. Mi-a răspuns iritat că fac o cerere și că o să o caute în arhivă și o să mi-o dea.

La ghișeul cu pricina mi s-a spus că eu pot să fac cerere dar că răspuns primesc în 30 de zile.
Cool, mi-am spus. Unul zice că primesc pe loc, altul că în 30 de zile.

Am ieșit de acolo și am mers la alt polițist de la un alt ghișeu să întreb dacă jumătate se plătește în două zile lucrătoare sau în doar una.
Mi-a răspuns cu mare întârziere, cred că i-a fost greu să proceseze întrebarea, că în două zile.

Dar cu ce sictir, nici măcar nu s-a uitat la mine. Sunetele îi ieșeau cu greu din gură, parcă nu voiau să se compună în cuvinte doar pentru mine, un mujic, un non-polițist, deci o ființă inferioară. Un șarpe, un gândac, un trilobit. I-am mulțumit pentru ca este EXTREM de amabil.

Nu înțeleg de unde până unde ne vorbesc nouă ăștia așa, de sus. Oare câte decenii trebuie să treacă până să înțeleagă că nu mai suntem înainte de Revoluție când ei erau un fel de dumnezei pe Pământ?
Nu cred că am fost vreodată la Udriște fără să am vreo discuție mai contondentă cu un angajat de acolo. Cu unul dintre generalii de la ghișeu. Ei așa se cred.

E treaba aia, românească: dă-i unuia să păzească o ușă sau pune-l în spatele unui ghișeu și s-a terminat. Cum simte că ai nevoie de el sau că depinzi o fracțiune de milimetru de persoana lui, devine Cerber. Cu nervi sau cu sictir. Cu spume sau cu mucozități.

Îi salut pe toți trupeții medievali din Poliția Română. Îi admir pentru încrâncenarea cu care se ambiționează să nu evolueze.

PS - Între timp am găsit amenda și nu mai am nevoie de ei.

Curling - un sport porcos?

Monday, September 5, 2011



Deloc porcos. Este un joc de strategie.
Deloc simplu. Unii văd doar niste bolovani aruncați pe gheață și niște aiuriți cu perii care freacă aceeași gheață. Dar curlingului i se mai spune Șah pe gheață. Bine, i se mai spune și Jocul vuitor, dar asta vine doar de la zgomot.

De scriu despre curling?
Pentru că pe 10 și pe 11 septembrie 2011 are loc Curling Open la Brașov. Asta este o premieră.
Curlingul este sport olimpic din 1924. După 77 de ani a ajuns și la noi. Așa suntem noi, mai avantgardiști.

Participă șapte țări: Serbia, Croaţia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca şi România.

Hai, România! Freacă!




Blog Widget by LinkWithin
toateBlogurile.ro