Viperă devii, nu te naști

O fetiță de 4-5 ani își plimbă fratele mai mic pe lângă bloc. Fratele nu a învățat de mult timp să meargă dar face față. Merge cuminte după sora lui mai mare păstrându-și conștiincios echilibrul cu mâna liberă. Căciula e discret deranjată de la atâta efort.

Când îi ajung și trec pe lângă ei aud ce îi spunea surioara mai mare. Era o avalanșă de reproșuri, nemeritate de cel mic. În același timp îl zgâlțâia de mână.
"Dacă nu ești cuminte te bat!"
"Hei, nu auzi să fii cuminte?"
"Te duc în casă, să știi!"
"Da' fii cuminte odată!"
"Eeee, ia treci tu imediat în casă!"

În tot acest timp, copilul nu făcea nimic rău și se chinuia să își păstreze echilibrul. Culmea, îi și ieșea.

Am trecut mai departe și mă gândeam cât de important este ce auzi și vezi în casă, pentru dezvoltarea ta ca individ.
Fata asta așa a văzut că se poartă mama, așa se poartă și ea. Mama nu greșește, știe ea ce face. Copilul trebuie certat, bătut, smucit și dus în casă, fără să facă nimic. Preventiv?

Așa se va purta și cu copii ei și cu ai altora.

Urât se va purta, probabil, și cu iubiții sau cu soțul. Sigur a auzit-o pe mama ei cum urla și la tata.
"Mă, animalule, iar nu ai lăsat colacul jos!"
"Ce dracu' e în capul ăla al tău când pui revista pe masă?"
"Da' du-te odată, bolovanule, și vezi ce face supa aia, nu vezi că e Narcisa Sălbatică?"

Va avea o viață tristă și se va considera o victimă. Nu e ușor să fii perfect!

Deci, când dați peste o viperă agresivă, adresați-vă cu încredere mamei. Aproape sigur acolo își are originile.