Naser a ratat

Piața Domenii, acum vreo două zile. Proaspăt ieșiți dintr-o prezentare de 3-4 ore, hămesiți, ne întreptăm spre un restaurant pe care numai eu nu-l știu.
Naser, restaurant arăbesc.

Am descălecat și am purces. În prima cameră este magazin de unde poți să iei acasă produse alimentare.
În a doua cameră este restaurantul. Un loc cam kitsch, mirosind a mâncare, nu foarte îngrijit, oarecum împărțit în două de niște termopane. Ca și cum ar fi loc pentru fumători. Ne-am așezat în prima jumătate, era mai puțin fum. O fată a tot insistat să mergem în partea cealaltă. Am refuzat politicos de 37 de ori.

Am și înțeles de ce insisita. La cea mai buna masa din local stătea patronul, cu laptopul dat tare pe știri arăbești, era de preferat să nu-l deranjăm.

De pe un perete, o plasmă lătra manelele de pe Taraf TV. Mai exact lătra maneaua. Cât am stat acolo a mers un singur videoclip. Cu un manelist și cu o fată grasă și siliconată care se unduia.

Până și soneriile chelnerițelor erau manele. Superb!

Chelnerițele triste, fără chef. Am comandat mai multe feluri de mâncare, să gustăm. Supă de linte cu lipie prăjită, arais (un fel de quesadilla), șiș kebap, falafel, humus și ayran cu mentă.

Mâncarea a fost bună și a venit destul de repede. Ăsta e singurul lucru bun de acolo. În condițiile astea cred că e cel mai bine să comanzi pentru acasă. Te scutești de hibele locului.

Nota a fost 89 de lei pentru trei persoane care au mâncat pe săturate. Nu se poate plăti cu cardul.

Când ne ridicam de la masă, fata trecea cu o farfurie pe care a pus-o în spatele meu, pe blatul bucătăriei. Pe ea erau 3 baclavale. Cei de la bucătărie au pus trei lingurițe pe farfurie.

Fata începe o întrebare: nu doriți ba...? Dar s-a oprit. Nu și-a mai răcit gura să ne întrebe dacă nu vrem baclavalele din partea casei. Ne-a urat la revedere.

Recunosc, mi s-a spus din prima că așa este acolo: locul rău, mâncarea bună.

Revederea poate să mai aștepte.