Eram de dimineata in Nic sa-mi iau de-ale gurii pentru dimineata. Ca eu mananc la birou.
Oua, cremvusti, paine cu malt si seminte, nuca de cocos si grapefruit.
Stand la coada sa le platesc aud din cand in cand: Aurora! Am zis ca e cineva care a pierdut pe cineva sau cineva care s-a pierdut.
Cand am ajuns mai aproape am vazut despre ce era vorba. Un baran, aproape de iesire, cu un palton lung si negru, sosoni in picioare si o caciula de atrahan pe cap, statea nemiscat, uitandu-se fix, si striga din cand in cand "Aurora!". Mainile ii atarnau pe langa corp si doar degetele i se miscau ca intr-un spasm din cand in cand.
Aurora era la coada si era sotia care, de fiecare daca cand el striga, facea, obisnuita fiind, un semn ca pentru ea, care semana cu "Imediat. Mai e un pic. Numai putin". Dupa ce a platit si a luat ce avea la caseta cu cheie s-a dus si, cu sacosele intr-o mana, l-a luat de mana cu cealalta plecand incet.
Am avut dreptate. Cineva pierduse pe cineva. Sau se pierduse.
De batranete
Friday, January 18, 2008
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
3 comments:
Nu-i de râs din păcate...am şi eu exemple în familie.
Dar să ştii că mi-e dor de nuca de cocos! De ouă, jumări, bacon - NU.
Pai nici nu era de ras. Ca am ramas prost dupa faza asta. Nu-i usor.
Eu zic că încă te ţii bine :))
Vezi că ţi-am dat o mică leapşa.
Post a Comment