Atenție, cad lucruri!

Trotuare sub asediu pe amble părți ale străzilor. Oameni care merg pe stradă din cauza asta. Atenționări improvizate din cartoane, hârtii și sârme. Pe jos, bucăți de gheață. Lângă unii mai curajoși (sau norocoși?) cad mormane de zăpadă sau țurțuri enormi.

Altă stradă, aceleași capcane. Pe ambele părți.

Oamenii nu știu, sau nu vor, să facă lucrurile preventive. Cred ca e țara un pic greșită. Aici nu se face nimic preventiv.

De cele mai multe ori țurțurii se formează pentru că izolația tavanului, acoperișului sau a mansardei este făcută în dorul lelii, nu ca să fie și eficientă. Căldura scapă din interior, ridicând costurile cu încălzirea, și topește zăpada care îngheață în gerul de afară sub formă de țurțuri.

Soluții există și dacă nu refaci izolația termică. Benzi electrice încălzite sau cabluri de degivrare.

Mai există și soluția dărâmării țurțurilor, cu un băț, de la o fereastră apropiată. Cui îi pasă?

E mai simplu să legi cu sârmă o hârtie A4 pe care să scrii ce pericole îi așteaptă pe trecători.

Pe când Atenție, cad amenzi?

Vineri - prost

Mi-a intrat un domn in fund. Vineri seara. Nu prea tare. Nu a putut sa mai opreasca atunci cand eu am oprit la trecerea de pietoni: "Sefuleeee, nu mi-a tinut, neam!" Si a repetat asta de vreo 3 ori. El fiind intr-un Nissan Pathfinder. Nu ca ar avea vreo importanta pe o straduta plina cu zapada si gheata.

Dupa faza cu "sefu'" a inceput sa-mi spuna ca lucreaza la Ministerul de Interne si ca trebuie sa faca o multime de rapoarte daca il pun sa mergem la asigurare. Nu m-a intimidat si, a doua zi, cand am vazut ca imi scartaie discret bara din spate, am mers la amiabila. Cine spune ca nu am avut patru ore de pierdut sambata dimineata? Ca am avut. 4 ore. PATRU ore! Imi venea sa le dau foc. Si din nou am dat peste specia jenant de figuranta numita Inspector de dauna. Nu inteleg de unde le-a rezultat lor ca pot fi figuranti. Ca oricine poate sa completeze niste hartii si sa faca niste poze. Chiar ORICINE.

Am fost inspirat ca nu mi-am facut bara acum vreo 2 luni cand am gasit-o frecata. Mi-am spus ca trebuie sa treaca iarna ca cine stie ce se poate intampla. Si se intampla. La drum!

Am vazut cu ochii mei

Am vazut un motan gras in parcul Bordei. Era lenes. Era atat de lenes incat parea ca nu are ochi. Putea fi si o statuie. Nici urechile nu le misca la auzul sunetelor. Puteam fi un caine isteric. Degeaba!

















Un copil, civilizat si curios, a incercat sa comunice cu el. Nu a fost chip.

















Conform zicalei interogative " Cine-a pus garoafa-n pom?" ma-ntreb: ce s-o fi intamplat aici? E un gest de refuz al unei domnite demne? E un tribut adus paunilor care nu mai sunt in cusca din spate? Garoafa incerca sa coboare din copac si a ramas spanzurata intre cele doua crengi? Dileme, dileme...

















Nu era voie pe gheata. Am ramas inmarmurit. Dupa totii anii astia de antrenamente? Dupa viata sacrificata pe altaru patinajului artistic? Dupa sesiunile de proba la croitor intru finalizarea costumului? Dupa ce am mers imbracat in costumul cu volanase, prin tot orasul, pana in parc, in hohote altora de ras. De ce? De ce eu? Nu tu un triplu axel, nu tu un triplu lutz, nu tu un spagat in aer. Ma duc sa-mi tai venele cu patinele.


















La MNAC am vazut Maiastra. Una dintre copilele lui Titi. Cum care? Titi Brancusi. Il stiti voi, ala de respira greu si avea dalta, frate!





















Mi-a pozat cuminte, modesta dar constienta de valoarea ei.





















Dupa MNAC am fost la Mr. Bricolage. Voiam sa-mi iau scule sa ma apuc de sculptat si modelat materiale diverse. Am gasit un ciocan cinstit.

















Si de calitate.

















Cu ochii mei am vazut.

.

Revolutia de acadea

Ma tot bate gandul sa inventez ceva.

Ceva banal. Ceva ce ar trebui tuturor si e ieftin. Normal ca nu ma gandesc la bani. Ma gandesc sa fiu de ajutor planetei si ganganiilor ce o populeaza. Si animalelor. Si plantelor. Si insectelor. Si pasarilor.

Pacat ca inaintea mea au fost altii mai destepti care au inventat apa calda, pana de cauciuc, florile de gheata, gaura de la covrig si alte multe si marete nascociri.

De dimineata m-am trezit luminat. La propriu. De lumina. Si mi-am adus aminte de ea. De dorinta mea.














Cea mai mare dorinta a mea este sa inventez becul care face noapte. Cum adica sunt tampit? De ce nu? Nu de ce sa nu fiu tampit, ci de ce sa nu se poata.

Ar fi de mare folos. In industrie, cand te chinui sa faci o camera obscura pentru a nu strica ceva sau pentru a observa ceva. In viata de zi cu zi, cand prietena spune, la inceput, ca o inhiba lumina. Pac! Un buton si gata. In zootehnie, sa calmezi vitele. Acasa nu ti-ar mai trebui husa pentru cusca papagalilor. Ai stinge lumina. Aprinzand becul care face noapte.

Si ce-i asa de greu? Pana la urma sunt doar fotoni. Ce ar trebui imprastiati. Sa fie si ei mai imprastiati. Mai dezorganizati.

Sa se faca noapte!

Idei?

Vremea drifturilor

Imi zicea un prieten ca eu, care am de-abia 150 de cai in masina, nu prea pot sa fac doughnuts pe zapada. Mai am si tractiune fata... e nasol.

Vreau sa precizez si pe aceasta cale ca am descoperit o masinarie cu tractiune fata, un cal putere si toate sistemele scoase care face niste minunatii de cerculete.

Nu stiu daca trebuie sa ma alimentez cu vreo jumatate de votca tare inainte, ca domnul din imaginea alaturata.



De-as fi calul putere ar fi trebuit sa mi se promita un harem de iepe ca sa fac treaba asta.

De-as fi carutasul ar trebui sa fiu tare plictisit. Si n-ar fi greu. Cate ziare Infractoarea pot sa rasfoiesc pe zi. Si cate lemne poti sa tai? Strigi la vecinul de la doua case care are telefon cu camera si il scoti la o tura pe strasse.

Oare ce cuplu are calul?