Ce priveliste!

Anul trecut, in vara, am vazut-o pentru prima data. Calda, diafana, imbujorata. Cand a aparut nimic nu mai era la fel. Parca ma inecam, parca mi se accelerase respiratia si, de vazut, parca neclar. Am vazut-o de cateva ori, intotdeauna dupa pranz, ca dupa un orar foarte bine stabilit.
Nu ma bucuram s-o vad, imi facea rau. Imi vedea sa plec, sa fug din calea ei cat mai departe, sa nu o mai simt atat de aproape.
Intr-o zi le-am aratat-o si colegilor. Au zis ca nu meriat atentia mea, nu e ea. Seara am vazut-o la stiri. Era ea, chiar aici, chiar unde am vazut-o eu.
De la sfarsitul verii nu am mai vazut-o. Ma simteam bine, eram fericit.

Si inca un an, si inca o vara. Cald, soare, bronz, distractie. Trebuia sa se intample ceva.
Intr-o seara am vazut-o. Nu mi-a venit sa cred. Vechea mea cunostinta de anul trecut!
Aseara am vazut-o iar, pentru a treia oara. De datile astea, seara. Poate e prea cald pentru ea dupa pranz.
Am recunoscut-o. Cu toate ca e si mai imbujorata, si mai calda.
Vine dinspre Berceni sau Titan si merge spre Drumul Taberei, Millitari.
De-acum stiu exact unde s-o gasesc daca vreau sa-mi fac rau.
E ceata rosiatica. Unii o numesc smog. Eu o vreau feminina, intima, ca umbla prin mine.
In aplauzele dumneavoastra, dunga:






































Rog scuzati calitatea pozelor de telefon facute aproape pe intuneric.

.