Traseul asteroidului 2012 DA14

În noaptea de 15-16 februarie 2013 o să treacă foarte aproape de noi un asteroid.
Pe numele lui 2012 DA14.

O să treacă atât de aproape încât o să fie printre Pământ și sateliții geostaționari.
Nu, nu o să murim. Nu se ciocnește cu noi.

Pentru pasionați, el poate fi și văzut în acea noapte. Am făcut un print screen din Stellarium pe care am desenat traiectoria lui și locurile unde poate fi văzut la anumite ore.


Click pentru zoom.

Va trebui să urmăriți steaua care se mișcă cel mai repede. :)

La lăsarea serii va apărea la est. Se deplasează dinspre Leu, trece prin Carul Mare și se duce spre Steaua Polară.

Traiectoria va fi ascendentă la începutul nopții și va deveni descendentă după miezul nopții, datorită rotației Pământului.

Să sperăm că va fi cer senin.

UPDATE: O să avem nevoie de binoclu pentru a-l vedea. Doar că o să fie cer acoperit, cu doar puține spații. De pe la 1 noaptea e probabil să fie ceață.
Dacă o să fie așa, putem vedea streamingul live de la NASA, de la ora 21, aici: http://www.ustream.tv/nasajpl2

Spital de stat, sănătate necurată

Azi am ajuns, ca însoțitor, într-un spital de stat. Am mers la pont, la un medic bun.

Am avut plăcuta surpriză să găsesc barieră cu taxă de parcare. Mi-am zis că s-or mai fi modernizat și mai iau câțiva lei pentru a mai adăuga la bugetul minuscul pe care îl au.

O altă surpriză plăcută a fost medicul, din câte mi s-a spus. Medic care s-a purtat frumos, a avut modalități diferite de abordare ale simptomelor și care nu a pus diagnosticul așa-zis evident, ca să scape mai repede.

Doar că surprizele plăcute s-au oprit aici.

Când intri în secție habar nu ai încotro să te îndrepți. Când întrebi o asistentă îți răspunde grețoasă că pe coridor și că scrie pe ușă. Adică trebuie să bați toată secția în căutarea cabinetului uni medic în loc să fie niște discrete direcționale la intrare. Bonus - atitudinea oligofrenă a asistentei.

Am găsit cabinetul și ne-am așezat pe banca de la ușă. Secția este una cu tavane și ferestre înalte, cu bănci aproape la fiecare cabinet, aparent curată. Pe ici, pe colo se observă problemele: podele tocite, plinte căzute, tencuială exfoliată, uși care nu se închid cum trebuie, aviziere improvizate din bucăți de placaj.
Dar nu astea erau marile probleme ale acelei secții. Ci oamenii.

Era ora 7:15 și niciun pacient nu umbla pe holuri. Dormeau.
Dar aveau grija de asta femile de serviciu, infirmierele, asistentele și unii medici.

Toată lumea vorbea în gura mare. La modul rural. Ieși la poartă și strigi la Gheorghiță care stă la trei case mai încolo. E liniște, trebuie să te audă. Așa procedau și cei de mai sus.

Unde este targa noastra, urlă o femeie. La morgă, îi răspund vreo trei altele din zone diferite ale culoarelor.
O asistentă acră certa două femei de serviciu că a trebuit să șteargă ea nu știu ce masă. În gura mare.
Femeile de serviciu măcăneau într-una în ecoul tavanelor înalte. O secundă nu le tăcea gura.
Doi medici povesteau și râdeau zgomotos.
Un asistent urla după o asistentă, spunându-i că o să-i dea alteia nu știu ce medicament.
Femeile de serviciu intrau în saloane dând ușile de pereți, aprinzând luminile, trezind pe toată lumea.
Cutiile de gunoi erau târâte peste tot cu un fâșâit deranjant.

Toate astea într-o secție de spital unde ar trebui să fie liniște. Oamenii de acolo sunt bolnavi, au nevoie de odihnă fizică și mentală, au nevoie de liniște. Mi se pare una dintre primele reguli scrise cu litere capitale în cartea îngrijirii medicale. Probabil că personalul îi vede pe bolnavi mult inferiori. Ca pe niște invadatori pe secția lor personală, primită moștenire de la toți strămoșii lor comuni.

Tot femeile de serviciu lăsau ușile larg deschise în cealaltă parte a coridorului, chiar și când nu aveau treabă cu ele. Urmarea - un val de frig îi făcea pe oameni să mai strângă pe ei geci, fulare și halate de molton.

La curățenie se foloseau substanțe cu mirosuri foarte puternice. Mă deranjau și pe mine, care nu-s foarte sensibil. Mă întreb cum simt pacienții mirosurile alea venite parcă intenționat să îi atace și olfactiv.

Asistentul Paul are un comportament obsesiv-compulsiv. Are un ritual dus cu capul de fiecare dată când trece pe lângă ușa cabinetului în care lucrează, apasă de 4-5 ori pe clanță și tot de atâtea ori mișcă ușa doar câțiva milimetri, ca și când vrea să o deschidă foarte încet. O închide și mai face de câteva ori de la capăt.
Oare nu și-a luat medicamentele?

Pe alocuri, vedeai oameni dând din mâini și uitându-se pe pereți. Nu, nu aveau halucinații.
Se apărau de țânțari. Eu nu am mai văzut țânțari de multă vreme. Dar într-o secție de spital, la sfârșit de noiembrie, la 2 grade celsius, zboară nestingheriți țînțarii.
Mi se pare din nou o regulă elementară, ca într-un spital (unde tratezi boli) să nu ai insecte care transmit și ele boli. Asta în mileniul trei.
Pe lângă asta, nu știu cum se odihnesc pacienții asaltați de insecte zburătoare, bâzâitoare și ciupitoare.

Dar arsenalul de insectar nu se oprește aici. Am văzut și păianjeni. Am văzut și alte tipuri de musculițe zburătoare. Ca să nu se simtă bolnavii singuri. Probabil că sunt ca Labradorii duși prin spitale în alte țări cu alte mentalități. La noi sunt insecte.

Am mai vazut cum asistente și infirmiere ignorau pacienții care le salutau și care încercau să le întrebe lucruri. Îmi venea să mă ridic, să o iau de guler și să o duc înapoi la omul pe lângă care a trecut și să o întreb dacă e imbecilă. Aș ignora-o și eu așa când ar întreba de salariu. După care i-aș face vânt pe ușă, să meargă să se poarte așa cu rudele ei, nu cu ale altora. Și nu cu cele care sunt bolnave, care îi platesc salariul și care îi mai dau și șpagă.

O altă asistentă certa un pacient care o întreba exact ce nu are voie să mănânce. Ce, nu v-am spus odată că nu aveți voie fructe și legume?

Toate cele de mai sus nu au legătură cu bugetul de sănătate, nu au legătură cu salariile.
Au legatură cu nepăsarea și cu lipsa de educație. Au legatura cu frustrarile care nu sunt lasate acasa.
Au legatură cu sistemul care parcă nu vrea să evolueze.

De ce e așa de greu să-ți pese?

Înscriere pentru TVA la încasare

Dacă nu știați.

Firmele care au cifre de afaceri anuale sub 2,25 milioane de lei (500.000 euro) trebuie să se înscrie la Fisc prin depunerea Formularului 097 apărut în Monitorul Oficial.

Dacă nu știați nici asta, înscrierea este o obligație, nu o opțiune.

Și ultima surpriză: înscrierea se poate face doar până la 25 octombrie 2012!

Deci de ce să nu facem o răscoală la ghișee dacă tot putem? Adică de ce nu vede Fiscul ce firme se încadrează și să le aloce automat? De ce trebuie să se calce lumea în picioare timp de doar câteva zile?

Țara mea de glorii, țara mea de mi-ar fi dor.

Suplimente alimentare care merită luate

Serviți, vă rog!
Graficul cu suplimente alimentare aliniate după beneficiile evidente pentru sănătate.

Cu cât este bula mai sus, cu atât suplimentul are beneficii dovedite doar în afecțiunile scrise chiar sub el, în bulă. Pot fi situații în care un supliment are două bule. Una mai sus, pentru beneficiile dovedite și alta mai jos pentru o afecțiune cu rezultate contradictorii sau lipsă cu desăvârșire.

Dimensiunile bulelor sunt date de numărul de căutări pe google. Asta doar ca indice de notorietate.

Bulele portocalii arată suplimentele care nu au fost foarte studiate dar care au rezultate promițătoare.

Sursa este una sigură - PubMed.

Poza este downloadabilă la dimensiune mare.

Red Bull Stratos LIVE

UPDATE2: Azi, 14 octombrie, se încearcă din nou saltul de la 36.5 km.

UPDATE: Se tot amână din cauze meteo. Cel mai devreme se va lansa la 19:30 ora noastră.

Mai sunt cam două ore până la 15:30 când va avea loc cel mai înalt salt cu parașuta.

Felix Baumgartner o să urce până în stratosferă, la 36.5 km, și o să sară, atingând viteza sunetului.

Imaginile vor fi live aici. Sper să nu se lovească de bariera sunetului.

Vacanță - partea 1

Am plecat pe 20 septembrie de la București spre Timișoara.

Șapte ore mai târziu am poposit la Prică (mulțumim) unde am stat doar câteva ore. Asta pentru că la 5 dimineața am plecat către, să mă iertați, Pula.

O oră mai târziu ieșeam din țară pe la Cenad. Am luat vigneta de Ungaria și am mers către Makó, unde începe autostrada.
De aici a început condusul de rutină, nu aventură pură ca în țară. :)

Am făcut cam 4 ore până la granița cu Croația. La prima benzinărie ne-am interesat de monedă: este Kuna și  erau 7.3 pentru un euro. Litrul de motorină este 10.33-10.38 kuna. Deci ca la noi - 6.3 lei.

Nu ai taxă de drum decât la autostradă. Un sistem de cabine de taxare amplasate la intrări/ieșiri. Poți plăti cu monedă locală, cu euro (primești rest în kuna), sau cu card. La intrare pe autostradă îți iei singur tichet de la automat și plătești la ieșire sau la intersecții majore cu alte autostrăzi. Casierii sunt foarte prietenoși, vorbesc ceva engleză și unii chiar au ținut să menționeze că știu și câteva cuvinte în română - La Revedere!

Peste încă 4 ore am ajuns la Rijeka și urma să o luăm pe autostrada spre Pula. Ne-am gândit să o luăm pe drumul nașional care merge pe malul mării, să vedem mare, stațiuni și insule. Să intrăm în mood că până acum am mers pe continent.

Am făcut asta doar pentru vreo oră pentru că se mergea destul de greu. Drumurile printre orașele de coastă sunt destul de înguste și pline de serpentine. Toată Croația este un munte care se năpustește în Marea Adriatică.
Așa că am luat-o către mijlocul peninsulei Istria, pe unde merge autostrada spre sud.

În Pula aveam rezervare la Park Plaza Verudela. Un resort mare pe o peninsulă cu forme fluide, la ieșirea din oraș.

Aici am avut un studio la parterul unei vile cu un etaj. Bucătărie utilată, zonă de masă și zona de somn.

Pentru că eram la parter aveam și o terasă la nivelul ierbii, spre deosebire de balconul de la etajul 1 care era cam de 1 metru pătrat. Marea era 30 de metri mai la vale iar măslinii și rodiii plantați peste tot întregeau atmosfera mediteraneană.

Am făcut snorkeling în golful de lângă vilă. Apa era impecabilă, se adâncea brusc și te lăsa să vezi multe specii de pești, de la barbuni la zărgani. Mă apropiam la un metru de grupuri de 10-15 care mâncau te miri ce de pe căte o piatră. Nici nu mă băgau în seamă.

De multe ori, furat de peisaj, mă trezeam în mijlocul unui grup de pești bleu.

Fundul mării este foarte pietros. Ca să intri în apă ai nevoie de cipici. Ne-am luat de pe pietonal cu 2-3 euro.

Orașul Pula este mic, cochet și plin de vestigii romane. Poate pentru că a fost centrul administrativ al peninsulei pe vremea lor. Amfiteatrul de aici este cel mai bine păstrat dintre cele 200 rămase. Are întregi cele trei stiluri de arhitectură.

De mâncare găsești cam orice dar cu precădere feluri marine. Fructe de mare și pește. Proaspete și bine făcute.

Următorul episod - insula Brijuni. Fieful lui Tito, unde a făcut safari park și unde se găsesc vestigii romane și urme de dinozauri.

Cronică de vacanță

Am revenit.

După 10 zile, 4100 de km și 5 țări traversate.

După o vacanță care a devenit incertă în ultima noapte înainte de plecare, din cauza toxinfecției alimentare de partea feminină.

Ne-am urnit cu greu dar am ajuns peste tot unde trebuia să ajungem și ne-a plăcut la nebunie.

Am văzut multă mare cu apă cristalină, am văzut munți, am văzut rezervații naturale, insule, cetăți, castele romane, animale sălbatice, am mâncat bunătăți prospete din adâncurile mării, ne-am plimbat cu vaporul, am făcut snorkeling, plajă, am stat la piscină, am văzut orașe de sus sau din catacombele lor, am luat cina pe plajă, am pus palmele în urme de dinozauri, am stat și în resorturi dar și în vile pe malul mării, am râs mult, am privit mult, am făcut o mulțime de poze și am rămas cu frumoase amintiri.

De mâine o să descriu fiecare etapă a traseului, cu hartă, cu detalii, cu tips&tricks și cu multe poze.

Facebook report via Wolfram Alpha

Dacă vreți să vedeți cine intră să vă vadă pozele de pe facebook, puteți închide acum pagina pentru că nu despre asta vorbesc.

Dacă ați fi interesați de statistici legate de contul vostru de facebook, continuați.

Trebuie să faceți un cont free pe motorul de căutare inteligent Wolfram Alpha și să-l lăsați să își facă treaba.

Rezultatele sunt variate și complexe. De la ce postezi, când postezi, în ce zile, la ce ore.

La cele mai populare linkuri, analiza posturilor, lungimea lor, număr de like-uri, număr de comentarii, frecvența cuvintelor, top comentatori, top share-uitori, cate poze ai, care este cea mai plăcută, cea mai comentată șamd.

Mai puteți vedea rețeaua prietenilor proprii ilustrată grafic, cu cine aveți prieteni comuni și câți, nume comune, zile de naștere și de aici încolo descoperiți singuri. Sunt foarte multe statistici. Și dacă apăsați pe more, la fiecare categorie, aveți și mai multe.
Sper să nu vă distrag de la muncă. Spor!

Ochii mei minte nu are

Din categoria Ce mai poate face creierul nostru, astăzi - fețe de monștri.

Se numește efect de distorsionare a fețelor arătate rapid.  Mai exact se aliniază mai multe fețe la nivelul ochilor și sunt arătate în succesiune rapidă.

Cei ce au descoperit spun că atunci când faci asta este posibil să sesizezi diferențele și să le compari. Așa că dragul nostru creier le face grotești. Ochi bulbucați, maxilare de bucătar și sprâncene a la Cruella DeVil.

Tot ce trebuie să faceți este să vă uitați la crucea din mijloc și să vă țineți de scaun. O să vedeți niște grozăvii.

Alergarea în jurul cozii

Îmi propusesem ca săptămâna asta să alerg 10km în fiecare zi. Să văd ce se întâmplă.

Ce gândesc. Dacă ma doare pe undeva, dacă slăbesc sau dacă mă simt în vreun fel. 

Luni și marți am alergat câte 10 km.

Dar a venit miercuri când eram și obosit de nesomn, și obosit de alergări(probabil), nu eram hidratat cum trebuie, nici nu mâncasem nimic. Mai era si foarte cald la 9 dimineața. Am simțit că-mi dau duhul. După 7 km m-am oprit și am mai mers alert vreo 3 km, spre casă.

Azi, joi, am alergart 10 km. M-am simțit bine, fizic, dar nici nu am forțat. I-am făcut în 57:38. Mai bine decât marți dar mai încet decât luni.

Marea problemă a fost la nivel mental. M-am plictitsit de alergatul în fiecare zi. Simțeam că mă duc la serviciu. E același sentiment ca atunci când merg în vacanță la ski. După 4-5 zile iau una pauză și fac altceva.

Nu mai eram motivat, mă uitam destul de des la GPS să văd cât mai e până mai fac un km. Mă uitam lung să văd cât mai e până la următoarea curbă, până la pod, până la jumătatea turei de lac șamd.

Începeam, parcă, să-i înțeleg pe sportivii de la cluburi care o taie pe scurtaturi la diversele crosuri și maratoane la care am fost. Eram tentat să o iau pe scurtături dar îmi dădeam seama că tot 10 km pe GPS trebuie să fac.

Ca urmare am decis să revin la alergarea după cum mi-e cheful. Dacă vreau să alerg 2 zile la rând și după aia să stau 3-4, așa va fi.
Oricum plec la bălăceală și nu m-aș fi putut ține toată săptămâna.

Pe scurt, în astea 4 zile am alergat 37.13 km, in 3h:31m:42s, am ars 3292 de calorii, am avut un ritm mediu de 5m:42s pe km și o viteză medie de 10km/h.

Luni dimineață aveam 82 kg, pe burta goală. Azi am 80.8 kg, dar după ce am băut mult suc de portocale și am mâncat.

Concluzia: tot ce e impus devine obositor.