Kaput bateria, cacaia distracția!

Da, mi-a murit. În mers! Am auzit cum dă rateuri clima, mi se aprindeau becuri în bord și mi se stingea display-ul. Totul a culminat cu pierderea servodirecției. Mă simțeam într-un camion vechi, atât de greu mergea volanul. Noroc că eram pe langă casă, căutam loc de parcare.

Am oprit pe dreapta, am oprit motorul și am pus iar contactul. Clac-clac-clac! Și gata.

Becul bateriei era negru. Am împins mașina pe un loc de parcare chiar de lângă bloc. Am lăsat bilete în geamuri cum că e defectă, că-mi cer scuze, și că o iau dimineață.

Am încercat să pornesc mașina cu un roboțel (de la Bogdan zicere). Clac-clac! Nu s-a dat pornită.

După consultări pe telefon am ajuns la concluzia că trebuie să încerc sa o reîncarc cu un redresor, peste noapte. Bun.

A venit Oana, săritoare din fire, și m-a deplasat la tatăl ei pentru redresor. Mulțumesc, Oana!

Acum trebuia să și scot bateria din mașină. Am luat patent, am luat lanternă (fiind noapte deja), n-am luat mănuși. Greșit.

Am desfăcut bornele dar bateria nu se clintea. Iar pe telefon, am aflat că trebuie să aibă pe undeva un șurub care o ține fixă. L-am descoperit, doar că era băgat printre baterie și niște furtune. Nicio șansă să ajung cu patentul. Am mers la service-ul de lângă bloc (mare noroc) și am împrumutat o tubulară. Nem fraier!

După ce am rezolvat șurubul am încercat să scot bateria. Degeaba, nu ieșea. Nu o lăsau niște părți de metal ale bornelor. Iar am sunat. Am aflat că trebuie să insist pe un colț și iese. Zece julituri pe mâini mai târziu a ieșit. Am pus-o lângă mașină, am închis capota și mi-am dat seama că nu pot închide mașina din telecomandă fără curent. Mi-am zis că sunt deștept și o închid cu cheia. Am închis ușa mea și la ușa din dreapta, surpriză, nu este gaură de cheie.

Douăzeci de nervi mai târziu, după ce am pus bateria la loc și am închis mașina, am scos-o (mult mai ușor, m-am julit doar de 4 ori) și mașina era asigurată. Perfect! Credeți voi că era perfect. Uitasem redresorul și aparatul de măsură în portbagaj. Care se deschide de la buton! Buton care nu avea curent, evident. Ați priceput.

Bateria a mers în casă și am coborât să iau sculele din portbagaj. Mașina-mi părea pustie și rece. Nu se aprindea lumina, nu cânta muzica, nicio lumină pe bord. Era moartă. Am rabatat scaunul meu, am intrat în spate, am rabatat o parte a banchetei și aveam acces la portbagaj. Doar ca nu aveam lumină. Ha, ha! Credeți voi că nu aveam! Lanterna era în mână. Nem fraier!

Am identificat sculele, le-am extras, am dezrabatat bancheta, am dat marșarier ca să ies din mașină, am dezrabatat scaunul meu, am dezdeschis ușa, și gata. Pfiu!

(zece minute mai târziu) Zumzetul redresorului umplea camera de speranță. Pe telefon mi se sufla cât ar trebui să arate aparatul de măsură dacă treaba e bună. Părea bună. Treaba.

(în același timp) Suna celălalt telefon. Număr ascuns. De patru ori. Urăsc numerele ascunse. De fapt nu le urăsc, nu le agreez. Am răspuns. Era un nene care-mi spunea să-mi iau mașina că el sună la poliția comunitară să mă ridice. I-am explicat că e o problemă, că exact acolo a murit bateria, că suntem vecini și că e o ditamai parcarea 50 de metri mai încolo. Tot lângă bloc. El nu și nu. Că el parchează acolo, mă blochează, și pleacă în concediu. I-am spus că nu-l cred.

Când am văzut că nu mă înțeleg cu posesivul i-am închis telefonul și am coborât. Încerca să-mi spună că de-aia plătește locul, să fie liber. Nu prea mă puteam uita la el, mi-era lehamite. AM deschis ușa și mă uitam la el. La care mă întreabă: Ce vrei să fac eu? I-am explicat că mi-e greu să scot mașina dacă nu-și mută vagonul mai acana.

L-a mutat și am început să trag de mașină. De-abia o băgasem acolo, peste dâmburi de zăpadă și gheață. Nu și-ar fi curățat locul! Pardon el are SUV și nu are nevoie de loc de parcare curat. Pff!

Cu toate că la telefon chiar se oferise să mă ajute să o împing, doar-doar îmi iau mizeria de pe covorul lui, acum uitase. Când a văzut că nu prea e chip să o scot singur din frigiderul lui, mi-a zis că nu o fi foc o seară, să o las acolo. I-am spus ca merci și că asta e atitudinea normală.

De dimineață am coborât ca o floare, cu bateria în dotare. Am plasat-o și am băgat cheia. Era și mai varză. Bun. Mi s-a suflat în telefon (oamenii se documentau pe net în timp ce eu ma luptam cu bateria) adresa unui magazin cu baterii care era și aproape de mine. Mulțumesc, Adi!

Am luat-o, am pus-o, mașina a pornit brici și am dat niște ture de control. Fără probleme. Frica mea era alternatorul, așa cum mă speriaseră unii. Dacă a murit în mers el trebuie să fie de vină. Dar Adi (mulțumesc, Adi) mi-a spus că i se întamplase și soției lui același lucru, a schimbat bateria și e ok și în ziua de azi. Mi-a dat speranțe.

În drum spre magazinul de baterii a fost ok. Am parcat și am așteptat măsurătoarea. Așa se dă garanție la baterie. Doar dacă alternatorul încarcă. Deci ăsta era testul final. Scorul a fost 14.04 volți și a fost câștigător. Am mai dat o tură și treaba e în continuare bună.

Le mulțumesc celor care au fost alături de mine.

Așa m-am distrat ieri și azi. Ceea ce nu vă doresc.