MIC.ROmobilul mi-a salvat viata

Ieri eram pe un trotuar. Insetat. Nu vedeam o iesire imediata din situatie pentru ca stiam ca nu sunt magazine pe segmentul ala de strada.

Simteam cum gatul mi se usuca si devine abraziv. Smirghel. Inghiteam tot mai greu. Limba era o soseta flausata plina cu pietricele. Pielea imi era uscata ca o hartie creponata si incepea sa se exfolieze. Incheieturile-mi devenisera zgomotoase, ca doua pietre ponce frecate intre ele. Sangele se ingrosase si nu mai curgea prin artere. Mai degraba se rostogolea, cu un zgomot de cauciuc.

Ochii, uscati, nu mi se mai miscau in cap. Vedeam doar inainte. Incepusem sa am halucinatii. Vedeam valuri de apa care ma lovesc in plin. Vedeam tipe semi-goale si semi-salbatice care-mi turnau pe gat fresh-uri de fructe. Vedeam in calea mea un microbuz plin cu sticle de apa la temperatura camerei. Mi-am zis ca trebuie sa fie Microbuzul Morgana. O fantasma. Un strigoi care isi rade de mine.

Mi-am departat pleoapele cu degetele si m-am uitat mai bine. M... I... C.RO.

Ape, beri si fructe la o lungime de brat. Le-am atins, sa fiu sigur ca sunt reale. Am atins si doua portocale mari. Mi-au dat o palma si au plecat in zgomot de tocuri cui. Mintea-mi joaca feste.

Am luat o sticla de apa si am baut-o pe loc. Am simtit cum tropaie viata prin mine.

Sa-ti dea dumnezeu sanatate si maica domnului, Dinu Patriciu!