Am vazut cu ochii mei

Am vazut un motan gras in parcul Bordei. Era lenes. Era atat de lenes incat parea ca nu are ochi. Putea fi si o statuie. Nici urechile nu le misca la auzul sunetelor. Puteam fi un caine isteric. Degeaba!

















Un copil, civilizat si curios, a incercat sa comunice cu el. Nu a fost chip.

















Conform zicalei interogative " Cine-a pus garoafa-n pom?" ma-ntreb: ce s-o fi intamplat aici? E un gest de refuz al unei domnite demne? E un tribut adus paunilor care nu mai sunt in cusca din spate? Garoafa incerca sa coboare din copac si a ramas spanzurata intre cele doua crengi? Dileme, dileme...

















Nu era voie pe gheata. Am ramas inmarmurit. Dupa totii anii astia de antrenamente? Dupa viata sacrificata pe altaru patinajului artistic? Dupa sesiunile de proba la croitor intru finalizarea costumului? Dupa ce am mers imbracat in costumul cu volanase, prin tot orasul, pana in parc, in hohote altora de ras. De ce? De ce eu? Nu tu un triplu axel, nu tu un triplu lutz, nu tu un spagat in aer. Ma duc sa-mi tai venele cu patinele.


















La MNAC am vazut Maiastra. Una dintre copilele lui Titi. Cum care? Titi Brancusi. Il stiti voi, ala de respira greu si avea dalta, frate!





















Mi-a pozat cuminte, modesta dar constienta de valoarea ei.





















Dupa MNAC am fost la Mr. Bricolage. Voiam sa-mi iau scule sa ma apuc de sculptat si modelat materiale diverse. Am gasit un ciocan cinstit.

















Si de calitate.

















Cu ochii mei am vazut.

.