Vedem oameni la masa. Sau un om la masa. Sau in picioare, cu un sandvis. Fie mic dejun, pranz sau cina. Sau shaorma, de la Dristor, la miezul noptii.
Ce facem noi atunci?
Pofta mare!
Pofta buna!
Sa ai pofta!
Pofta!
Pofta buna la masa!(sic!)
De ce spunem toate astea cand omul ala deja mananca, sau se aseaza la masa. Nu de-aia mananca? Are deja foame, are pofta. Care poate sa fie chiar mare. Sau buna.
Ca si cum il vedem pe unul ca-si face pana:
- Sa-ti faci pana!
- Alo! Exact asta fac! Nu ma vezi?
Serios acum. Ne credem la spitalul de parazitoze intestinale sau la clinica de anorexici? Sau pe sectia de boli hepatice? De ce sa credem ca lumea nu are pofta de mancare?
Suntem pesimisti. Sau egoisti. Credem ca nu mai noi avem. Si altii sufera pentru ca se forteaza sa inghita porcaria aia de filet mignon.
Sau nu avem noi pofta de mancare. Si stim cum e. Si nu vrem sa pateasca asta nici dusmanii nostri. Si le uram.
De ce, de ce?
Citi-mi-ati postul!
.
Pofta mare, flamandule!
Wednesday, December 3, 2008
Labels: anorexie, mancare, pofta buna, pofta mare, urare
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
4 comments:
mie-mi place urarea de somn usor. adica cine ar vrea sa aiba un somn usor?! eu una, nu.
oricum dorm usor si ma trezesc la fiecare bazait de tantar.
vreau un somn adanc si odihnitor, nu un somn usor. :-)
noapte buna mai inteleg. dar somn usor... :)
io zic sa nu mai dai buna ziua. ce prostie, de parca i-ai dori cuiva o zi proasta.
da, dar acolo nu ii urezi ceva ce deja se intampla. ;)
Post a Comment