Am ajuns sambata la Paul Van Dyk. Adica teoretic am ajuns la Van Dyk. Da, am ajuns la Arenele Romane si, da, am lasat haina la garderoba si, da, am intrat in cortul incalzit si, da, mi-am luat o bautura. Si cum stateam noi asa, uitandu-ne in stanga si in dreapta, a inceput sa se aglomereze. Se facuse 1 noaptea si Van Dyk nu venise. Ma gandeam eu ca nu o sa intre la 22 cum scria pe afis dar nici la 1? Si cum ne uitam noi la o fata frumoasa care se saruta cu o fata foarte, foarte urata, am simtit ca ne deplasam fara sa vrem. Se aglomerase atat de tare ca ne muta multimea. In momentul ala am zis GATA. Si am plecat.
Numai ca nu am fost foaret isteti. Am plecat la Kristal (unde nu am mai fost de secole). Acolo, ce sa vezi? Muzica si mai pika-paka, volumul dat mult mai tare sa stii ca esti in club si nu la biblioteca, aglomeratie si copii. Multi copii. Care dansau in stilul smuls. Am senzatia ca voiau sa-si faca rau. Ma rog, deja si-au facut: kristal, muzica tare, fum, alcool, pastile, noapte pierduta samd.
S-a facut ora 3 si nici vorba de Marco Carola. Am plecat inlacrimat de fum, cu fasait in urechi de bubuiala si ofticat ca eu nu dansez ca ei. :))
Somn.
Imi trebuie cativa ani pana ajung iar la Kristal. Trebuie sa ma purific.
Posts
