Ziua chitarelor 3

Imi place chitara. Chiar ma gandesc de ceva vreme sa invat sa cant. Cred ca mi-ar placea. Dar, inainte sa-mi iau chitara, vreau sa ma invete cineva 2-3 ore sa vad daca prind si daca nu ma enervez. Ar fi pacat sa imi iau chitara si sa o sparg a doua zi pentru ca ma dor degetele sau pentru ca nu-mi ies pozitiile lor.

Sambata a fost Ziua chitarelor 3 la teatrul Bulandra, sala Izvor. Din pacate nu a inceput bine din cauza organizarii. Am stat in fata teatrului 40 de minute peste ora de incepere. Eram deja o multime de oameni. Am intrat pe mail, am luat numarul de telefon din mailul de confirmare a rezervarii si am sunat. Primele dati era inchis. La un moment dat s-a deschis si mi-a si raspuns dupa cateva apeluri. Am intrebat daca se mai tine evenimentul. Mi-a raspuns ca da. Am mai intrebat daca i se pare normal ca noi stam de 40 de minute in fata fara sa stim nimic. Si daca i se pare normal ca nu ne anunta nimeni ce se intampla. Cand a vazut ca insist, si ca sunt serios, a spus ca o sa vina cineva imediat. Culmea, cineva-ul care a venit a deschis usa si ne-a invitat inauntru. Deci se poate.

Sa termin cu lucrurile rele acum ca dupa asta am numai de bine.
Scaunele din Bulandra parca sunt fixate in branza. Daca se misca cineva in capul randului stie si cel din mijlocul lui.
La toaleta nu era nimic de sters pe maini (vorba lui Ilie Nastase - da' ce, io ma pis pe maini?).
Era ceva care vibra tot timpul, sper ca nu distorsionau boxele.
Nu era nimic de baut sau de mancat, avand in vedere ca evenimentul a fost de la 11 dimineata la 1 noaptea.
A, si au mai fost niste tute care vorbeau foarte tare, intr-una, fara sa le pese de ce se intampla pe scena. M-am intors si le-am explicat ca eu vreau sa aud ce canta oamenii aia, nu povestile lor stupide cu "faaata, sa-ti povestesc!". Au ramas masca si au tacut. Mi-am dat seama de ce erau acolo cand Jennifer Batten a dedicat o melodie fanilor Michael Jackson. Atunci au inceput sa urle toate. De-aia venisera acolo, sa o vada pe fosta lui chitarista.

Acum despre ce a fost bine. Cam tot de aici incolo. Sala era plina si scena era plina de boxe si amplifuri. In prima parte a zilei au avut cate o ora in care au raspuns intrebarilor, au cantat, si au dat lectii de tehnica.

A inceput Andreas Oberg. Un suedez care sta mai mult prin state. Canda jazz, bebop, swing, bossa nova si gypsy. Ne-a aratat cum vocalizeaza fiecare nota pentru a nu canta intr-una, fara nicio pauza intre note. Ne-a mai aratat cum face vibrato miscand din chitara.

A urmat Dave Martone. Un canadian de origine italiana care ne-a explicat tehnica lui - hybrid picking. Adica da in jos cu pana pe o coarda (sau mai multe) si trage in sus de o alta coarda cu degetul mare. Ai senzatia ca are ai multe degete. Dave e un showman care de-abia descoperise efectele sonore din softul de porezentari de pe Mac. De fiecare data cand dadea un slide se spargea un geam sau radea un clovn.

O sa cante in deshiderea urmatorului turneu al lui Joe Satriani.

Michael Lee Firkins ne-a cantat mult Hendrix. De fapt toti au cantat la un moment dat. In ziua aia se implineau 40 de ani de cand a murit. Firkins canta bluegrass, country, blues si jazz. Are si el tehnica hybrid picking. A povestit cum a stat 4 ani fara sa compuna nimic si cum in ultimele 6 luni a compus 3 albume - uneori apasa REC, se aseza in fata microfonului si ii veneau versurile si notele.

Exact cand am fost sa mananc au cantat Jennifer Batten si Stuart Hamm. A fost si un concurs international. Au venit concurenti si din Guatelmala.

M-am ofticat ca nu l-am auzit pe Stuart Hamm. Imi place mult chitara bas. Hamm a fost votat de doua ori cel mai bun basist rock din lume si de trei ori cel mai bun basist jazz din lume. Are metode inovative de tap si slapping. A cantat si cu Steve Vai, si cu Joe Satriani, printre multi altii.

Iau un film de la cineva care a fost in sala cand a cantat el.

Pe la 7, cand m-am intors in sala, se termina concursul si incepau concertele, care au durat pana la 1 noaptea.

Toti cei care au cantat au fost insotiti de Stuart Hamm la chitara bas si de Mike Vanderhule la tobe. Vreau sa ma opresc putin la cei doi. Ei au fost eroii zilei. Singurul basist si singurul tobar ai evenimentului. Au repetat 48 de ore, fara sa doarma aproape deloc, cu toti chitaristii, inaintea de concert. Inclusiv cu cei din Croatia si Macedonia care cantau in alt tempo decat cel cu care erau ei obisnuiti. Au fost elogiati de fiecare chitarist in parte. Au meritat.

Concertele au inceput cu cel al lui Andreas Oberg.

Au cantat si Dragianni (Croatia) si Damjan Pejcinovski (Macedonia).

Ultimul a fost Michael Lee Firkins care a cantat pe final cu aproape toti ceilalti: Andreas Oberg, Dave Martone, Dragianni, Jennifer Batten, Damjan Pejcinovski, William Stravato, Stuart Hamm si Mike Vanderhule.

Mi-a placut si o sa merg si la Ziua chitarelor 4. O sa fie in aprilie. Cam tarziu.