Drumul spre varf

Exact anul trecut am fost in Retezat. Si unica tentativa de drumetie a sfarsit uda, dupa numai 3o de minute. "Eu pe ploaie nu urc pe munte!" am zis. Si m-am intors. Cativa curajosi s-au mai dus o bucata si, la intoarcere, cerseau aspirine si nu-stiu-ce-raceala-si-gripa.

Exact anul asta, mai exact acum vreo doua saptmani, am plecat iar incolo. La Rau de Mori. De la Hateg mai la stanga si apoi, pana in Sarmizegetusa Romana, iar stanga - in munte - pe un drum impecabil.

Plecaram doua masini din Bucuresti si, alte cateva, din Oradea si Timisoara. Cu GTC-ul - zece.

Am intrat in Defileul Jiului dupa lasarea noptii(pentru ca am facut multe ore sa iesim din B si la iesirea de pe autostrada, la Pitesti) si am facut un pic de VTM(viteza pe traseu montan, pentru profani). Eu in fata si Dan in spate. Ne-a placut.

Am trecut si printr-un soi de ciudatenie meteo: pe Valea Jiului erau 16 grade, in Petrosani erau cam 22 si can am ajuns in Hateg, ei bine, in Hateg era problema. A inceput sa se invartoseze un vant, dar ce vant! Ne tot uitam la copacii care ne faceau semne. Neprietenoase, cred, la 12 noaptea. Deodata, aud pe statie: "Bah, la tine cate grade sunt?". Si m-am uitat. Nu-mi venea sa cred. Cresteau gradele ca la jackpot. 25, 26, 27, 29, 30. De grade, la 12 noaptea, pe un vant teribil. Se cam facuse liniste. :)
Cand am inceput sa urcam a inceput sa scada. Sus, la cabana, erau 18.

Au inceput sa se auda planuri de drumetie pentru a doua zi. Pai sa mergem, what the fuck! Traseul era pana la Lacul Stevia - 2040m - sub Varful Retezat. Si poate o luam si spre varf.

De dimineata am plecat. Unii mai incet. Veniti odata? Culmea, Alex, era printre primii acum, la inceput. :) (incerc sa imi aduc aminte toata gasca: Robin, Calin, Bubu, Dan, Raul, Floxi, Adi, Alex, Carla, Maria, Alina, Denisa, Vera, Irina, sper ca nu am uitat pe cineva)

















Hai Bubu, sa ne facem o poza.





















La intrarea in padure ne-au intampinat placutele informative: Ce gasiti in padurea de molid? Si alte lucruri ce se afla in diverse paduri. Calin se documenteaza.

















Acum ca stiam totul despre padure, am pornit urcusul. De fapt el ne-a pornit pe noi. Un pic abrupt. Plecam de la 900m spre 2040m. Sau 2485 pe varf.





















Raul si Alina s-au intors dupa 15 minute. La cabana. Neasteptat. Si intorsul si totul pregatit de gratar cand ne-am intors. :)

Cand padurea devenise foarte rara, pe cale de transformare in tufaris de jnepeni, am vazut izvorul pe care il auzeam de ceva vreme.
























Si un loc de adapat. Cristalin, rece, agitat. Perfect. Am prins toti puteri.


















Mai putin Alex, care se sfarsea vazand cu ochii, cu mainile in sold. Nici Bubu nu era in deplinatatea facultatilor fizice. :))

















Padurea s-a gatat de tot...

















...dar a avur grija sa ne lase versanti intregi de afine. Care, sa fiu sincer, sunt mai gustoase decat molidul. Am mancat tot drumul amintindu-mi de vacantele din Muntii Buzaului.

















Cu gura plina de afine, dintii colorati si papile gustative aplaudand, incepem sa vedem varful.

















Doar ca e departe si, dupa primul damb(care nu e usor deloc), mai este unul pana sub varf, langa lac. Am luat primul damb in piept. Denisa, ca de obicei, in plutonul fruntas.

















Dupa varful asta si inca unul am ajuns la lac. Albastru si limpede. Ne relaxam.



















Apa e rece de te doare. :))

















Dupa vreo ora de lenevit, atipit, palavragit am adus in discutie varful. Deja sunt voci care spun lene, abrupt, sus, stanca, oboseala, huo.

Ne uitam la varf.






















Si la urcusul, din stanga lui, ce ne sfida.






















Un mic grup - Eu, Calin, Denisa, Adi, Floxi - decidem ca mergem. Nu ne face pe noi un urcus. Si ce daca e abrupt?

Am lasat lacul undeva, in spate, si am inceput.





















Dupa un urcus abrupt pe care l-am abordat, mai mult de jumatate, catarandu-ne, dupa pietre ce se rostogoleau de sub picioare si dupa o pauza a mea, de vreo 15 minute, data de o glezna. Am ajuns pe prima creasta inainte de varf. Ca idee de dimensiune, pe o piatra dintre alea care sunt intrate in lac, incapeam 8-9 insi latiti in toate felurile.

















Aici am tras si un film, printre gafaieli(ca, dupa pauza de glezna, am luat-o la goana in sus, enervat, de tipau ceilalti dupa mine sa stau mai incet). De la parintii celor doi copii, care urcau pe traseul turistic(de creasta), am aflat ca erau unii care urcau in slapi pe munte. Slapari.





Am ajuns si pe Varf, unde am incercat o senzatie pe care nu am mai simtit-o de multi ani.


















Dupa 20 de minute de cascat ochii, tras sufletul, facut poze si vazut ca vin nori de ploaie, am inceput sa coboram.





Am ajuns la cabana dupa 9 ore, cu muschi incordati de efort, cu incheieturi dureroase, dar cu zambetul pe fata.

La anul vreau sa merg pe Moldoveanu - 2544.

.