O, Pacha, ce zgarcit mai esti!

Am fost la deschidere la Pacha Bucuresti. Minune mare, zic. Dupa atatia ani in care am auzit de el, de prin mai multe tari, in sfarsit ajunge si la noi. Mult dupa calendele grecesti.

Strofocari, telefoane, interventii, invitatii. Cu invitatiile in buzunar, ne indreptam incolo. Politie, aglomeratie si niciun loc de parcare. Imbulzeala la intrare si un hol banal.
Primul soc: cu toate ca nu era ora foarte tarzie, in garderoba minuscula nu mai era niciun loc. Chiar erau puse haine la gramada peste tot si oameni care nu si le mai gaseau. Imi sopteste domnul F la ureche: nu o lasa aici ca nu mai pleci cu ea acasa.

Cu hainutele in mana ne facem loc printre camere si oameni intervievati despre minunea Pacha. Incet-incet, muzica se aude tot mai tare. Inaintam cu greeeeeu, siii, siiiii.... nimic! O hala mare in care se calcau pe picioare oameni. O hala mare in care muzica nu se auzea sublim. O hala in care nu s-au bagat 800.000 sau 1 million de euro, asa cum s-a vehiculat. Niste carpe pe tavan si cam asta e tot.

Ne strabmam la unison. Toata experienta noastra Pacha a durat 56 de secunde.

Nu cred ca o sa mai ajung curand.