Mă refer la filmele alea la care dăm bani mulți să vedem niște imagini artificiale care ne confuzează creierul. Adică nu vor ține multe efectele care par să arunce personaje și obiecte afară din ecran?
Murch este cel mai respectat editor de film și sound designer din epoca modernă a cinematografiei. A câștigat trei Premii Oscar: unul pentru sunet în "Apocalypse Now" și două pentru montajul și sunetul "The English Patient".
Spune că cea mai mare problemă a 3D-ului este cuplul convergență/focus. Ochii privitorilor trebuie să facă clarul la 20 de metri, pe suprafața ecranului de proiecție. În același timp trebuie să conveargă la 15 metri, după care la 3 metri, după care la 40 de metri, în funcție de iluzia optică.
Deci filmele 3D ne obligă ochii să focuseze la o anumită distanță și să fie convergenți la altă distanță. Lucru nemaiîntâlnit în 600 de milioane de ani de evoluție. Toate ființele vii cu ochi au avut mereu focusul și convergența la aceeași distanță.
Dacă ne uităm la solnița de pe masă, o vedem clară și ochii converg către ea la aceeași distanță - 2 metri. Ne imaginăm un triunghi cu baza între ochi și vârful pe obiectul la care ne uităm.
Dacă ne uităm pe fereastră, la 1 kilometru, triunghiul imaginar s-a lungit foarte mult. Catetele lui (direcțiile ochilor) par aproape paralele acum.
Filmele 3D n-ar funcționa dacă n-am putea să facem asta. Dar este ca și cum te-ai bate pe cap cu o mână și cu cealaltă ai face cercuri pe burtă. Așa că procesorul percepțiilor trebuie să lucreze din greu. De-aia foarte mulți oameni au dureri de cap după 20 de minute.
Este o problemă complexă care nu poate fi remediată cu ajutorul manevrelor tehnice.
Un singur lucru mecanic/optic o poate rezolva - producerea de holograme reale. Dar asta este altă tehnologie.
Montajul filmelor 3D nu poate fi atât de rapid ca la filmele clasice. Asta pentru că creierului îi trebuie un număr de milisecunde ca să își dea seama în ce spațiu este fiecare cadru, și să se adapteze.
Cam asta e cu filmele 3D: sunt întunecate, lucrurile trebuie să fie mici pe ecran (altfel ies din el si nu mai ai senzația de multidimensionalitate, pentru că ai marginea ca punct de reper), dau dureri de cap și dezumanizează.
Întrebarea lui Murch este: cât le va lua oamenilor să realizeze și să se sature?
Ar mai fi o variantă de remediere biologică, aș adăuga. Să ne surprindă capacitatea de adaptare a creierului nostru. Mai vorbim peste două mii de ani.
2 comments:
Nu stiu ce sa zic, eu dupa un film de 1h 50 min nu m-a durut capul deloc si chiar mi-a placut, am zis ca mai merg si cu alta ocazie. La noi nu cred sa dispara prea curand pentru ca fenomenul de abia ia amploare. Mai ales acum si cu cinematografele 6d care necesita tehnologia 3d. Chiar nu cred sa dispara prea repede.
Drept e ca nici pe mine nu ma doare. Dar am auzit destui care sufera.
De-asta ziceam, poate ne adaptam mai repede decat se crede.
Post a Comment