Eat my Big Milk

Thursday, May 19, 2011







































Ieri, la alergare, în Parcul Tineretului.

De când am intrat in parc am văzut oameni care mănâncă înghețată Big Milk. Mulți oameni. Am văzut și o rulotă Big Milk. Am văzut și fete care invitau lumea către rulotă.

Cum afară erau 27 de grade mi-am zis că e o mișcare bună din partea lor. Uite cum cumpără lumea!

Am alergat vreo oră și tot vedeam oameni cu Big Milk în mână și în gură. Pe măsură ce mă apropiam de final și de ieșirea din parc, parcă toți oamenii mâncau înghețată.
Mi-am zis că e deja o mișcare de geniu.

Cum poftele și spiritul gregar sunt omniprezente, m-am dus spre rulotă să văd dacă mai au. Să știu dacă mă întorc cu bani de la mașină. În timp ce întrebam a apărut o mână care ținea o înghețată. I-am explicat situația și mâna cu înghețată mi-a răspuns: păi e gratis!

Aaaaaa! Deci așa se explică!

Oricum mi se pare o mișcare tare. Să vezi un parc întreg cu înghețata în mână, e ceva awareness.

Da, am mâncat și eu una.

0 comments:

Blog Widget by LinkWithin
toateBlogurile.ro