Corbul și păsărica

Thursday, February 3, 2011

Fabulă mondenă de Radu Pietreanu

















Un corb provincial, dar înstărit
Pus pe distracție și chefuit
Zbură-ntr-o zi spre Marea Capitală
Cu poftă de-aventuri și tăvăleală
Dar vai, ce-aglomerație-i pe-aici!
Prin cuiburi fel și fel de păsărici
Mai mari, mai mici, mai slabe sau mai pline
Cu pene fistichii, foarte puține
Spre-ași etala picioarele și piepții
S-atragă-n cursă proștii sau deștepții
Și Corbul se gândi: la o adică
De ce n-ar lua și el o păsărică?!
Zis și făcut. Dar păsărica costă
Oricât ar fi de proastă sau anostă
Neștiind limba micii zburătoare
El apelă la o traducătoare
Cămila cea cu buzele umflate
Și cu cocoașe-n față, nu în spate
Care-a tradus și-un creator de pene
Și-un câine roșu ce-alerga-n izmene
I-a spus că vrea o Păsărică crudă
Ce umblă dimineața mai mult nudă
Cămila a tradus pe loc mesajul
Fără-a uita să-i spună cât e gajul
”Cam zece mii de boabe, deocamdată”
”Cam mult!” ”Știu, da-i celebră și tunată
Vrei vrăbii de la margini de păduri
Ce fac orice doar pe firimituri?”
”Hmmm... 10.000 de boabe? Bine, fie!
La mine-n cuib eu o aștept să vie!”
Trec două zile luuungi, plictisitoare
Și păsărica tot nu mai apare...
Corbul, jignit profund, făcu nasol
”Cu zece mii de boabe luam un stol!
Ce pana mea, mă credeți fraier, frate?
Cu câte știu, vă dau în gât pe toate!”
Dar un bursuc care stătea la soare
Îl auzi pe Corb și scrise-n ziare
Să știe orice urs, corb sau mistreț
Că... orice păsărică are-un preț

Morala:
Când zece mii de boabe faci cadou
Nu ești mistreț, nici urs, nici corb. Ești Bou!

0 comments:

Blog Widget by LinkWithin
toateBlogurile.ro