Decât un titlu (sic!)

Friday, January 21, 2011

Am fost la film. Little Fockers. Haios.


Mai puțin haios a fost ce se petrecea la cozile de la bilete. Era Orange Wednesday și aglomerat.
Cred ca am auzit de 857 de ori cuvântul decât folosit greșit.

- Decât două filme îmi plac.
- Mai sunt decât 24 de locuri.
- Luăm 4 bilete sau decât 3? șamd

Îmi venea să fug în lume, plâns și despletit.

În situațiile astea decât se folosește numai pe lângă un verb la forma negativă: nu + verb + decât.
Au la dispoziție și sinonime ale lui decât, care pot fi folosite în forma pozitivă: doar, numai.

Deci:
- Nu imi plac decât două filme sau Numai două filme îmi plac
- Nu mai sunt decât 24 de locuri sau Mai sunt doar 24 de locuri
- Luăm 4 bilete sau numai 3?

Ăștia sunt decât o generație.

Generația Decât.

1 comments:

Steji said...

Off-topic, filmul nu mi-a parut decat o umbra de seara pe langa primul. Daca la al doilea am ras (ceva mai putin DECAT ca la primul), la asta abia daca am zambit de vreo doua ori. Parerea mea :)

Blog Widget by LinkWithin
toateBlogurile.ro